Centrul Cultural German organizează, începând cu data de 2 octombrie, un curs de teatru pentru copii cu vârste între 6 şi 11 ani, cu actriţele Olga şi Silvia Török de la Teatrul German din Timişoara. Cursul, care urmăreşte să dezvolte imaginaţia, creativitatea artistică a copiilor şi elemente de limbaj teatral, oferindu-le şi posibilitatea de a lua parte la diferite piese de teatru, se va ţine săptămânal la biblioteca Centrului Cultural German.
Tot în această toamnă, copiii sunt invitaţi să pătrundă în lumea poveştilor fraţilor Grimm. Celebrele personaje ale acestora vor fi prezentate într-o expoziţie intitulată „Lumea basmelor”, care va fi inaugurată în 4 octombrie, ora 18.30, în Café Text, spaţiul expoziţional al bibliotecii judeţene aflat la bastionul Maria Theresia. Expoziţia, concepută de Goethe-Institut cu prilejul aniversării a 200 de ani de la apariţia primei cărţi a fraţilor Grimm, în care vizitatorii au prilejul de a descoperi magia şi vraja din lumea imaginată de îndrăgiţii scriitori, a fost admirată în mai multe oraşe din Europa, America de Nord şi de Sud ori Africa. În cadrul acesteia, Centrul Cultural German oferă lecturi de poveşti, ecranizări ale poveştilor fraţilor Grimm, reprezentaţii ale teatrului pentru copii „Merlin”, precum şi activităţi didactice care ajută copiii să pătrundă în lumea basmenlor.
Expoziţia va fi deschisă până în 27 octombrie şi poate fi vizitată de marţi până vineri între orele 10.00 – 18.00, iar la sfârşit de săptămână, între orele 10.00 – 13.00.
Centrul Cultural German organizează, începând cu data de 2 octombrie, un curs de teatru pentru copii cu vârste între 6 şi 11 ani, cu actriţele Olga şi Silvia Török de la Teatrul German din Timişoara. Cursul, care urmăreşte să dezvolte imaginaţia, creativitatea artistică a copiilor şi elemente de limbaj teatral, oferindu-le şi posibilitatea de a lua parte la diferite