În luna iunie a acestui an Primăria Petroşani a cerut Ministerului Educaţiei Naţionale avizul pentru schimbarea destinaţiei unor imobile în care au funcţionat foste şcoli.
La rândul ei, Primăria Petroşani a fost întâmpinată de unele fundaţii şi organizaţii pentru schimbarea destinaţiei acestor imobile. În imobilele respective funcţionează deja alte instituţii ce desfăşoară alt tip de activitate.
Şcoala Generală cu clasele I-IV de pe Maleia a fost de mult concesionată Fundaţiei „Sf. Maria”. Este interesant cum abia acum, după ani de zile, după o procedură de concesionare, după modificarea infrastructurii imobilului, se cere Ministerului Educaţiei avizul schimbării destinaţiei imobilului. Să nu mai vorbim de modificările majore aduse de Parohia Ortodoxă „Sf. Prooroc Ilie”, care la fosta şcoală din Dărăneşti a amenajat un cămin pentru bătrânii singuri. Parohia a păstrat clasa de grădiniţă, dar a amenajat şi un cămin de bătrâni. Dacă ministerul nu emite avizul, şi din câte se vede, la prima încercare nu a acordat acest aviz, atunci aceste activităţi sociale se vor desfăşura în imobilele concesionate fără avizul ministerului.
Asociaţia Umanitară şi Etnografică „Sf. Varvara” a solicitat imobilul în care a funcţionat Şcoala generală cu clasele I- IV, de la Livezeni, de pe Surduc, în vederea amenajării acestui imobil ca şi cămin cultural şi social, pentru locuitorii din Saşa şi Livezeni.
Din fericire, fostele şcoli nu au fost lăsate să se dărâme singure sau să fie furate bucată cu bucată. În ele s-a reinvestit. În vara acestui an Primăria Petroşani s-a adresat ministerului, ataşând acordul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, acordul unităţii de învăţământ, precum şi o hotărâre de principiu, prin care Consiliul Local Petroşani a propus schimbarea destinaţiei acestor imobile. Dar, vai, nu a mai contat că s-au îndeplinit toate for