Consumul moderat de alcool îmbunătăţeşte memoria şi capacitatea de învăţare, astfel că un pahar cu vin în fiecare zi ar putea reprezenta cheia pentru a avea mintea limpede la o vârstă înaintată, potrivit unui studiu recent.
Conform unui studiu pe termen lung, la care au participat persoane în vârstă, consumul moderat de alcool îmbunătăţeşte memoria şi capacitatea de învăţare. Cercetările arată că beneficiile apar după vârsta de mijloc. Cu toate acestea, nu toată lumea va resimţi beneficiile unei băuturi zilnice. S-a constatat că aproximativ 80% dintre pensionari vor simţi beneficiile consumului de alcool, în timp ce pentru 20% dintre pensionari alcoolul nu va avea niciun efect. De fapt, pentru cei din urmă, consumul de alcool ar putea avea efecte adverse, întrucât ADN-ul lor include o genă numită APOE e4, care a fost legată de boala Alzheimer, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.
Studiul, publicat în revista Alcohol And Alcoholism, a arătat că în cazul persoanelor care au gena APOE e4, capacitatea de învăţare şi memorie suferă un declin, în timp ce consumul moderat de alcool a fost asociat cu o creştere a capacităţii de învăţare şi memorie în rândul persoanelor care nu au gena APOE e4.
Cercetătorii au precizat că sunt “câteva mecanisme” care pot explica relaţia dintre alcool şi capacitatea de a gândi clar. Printre acestea se numără proprietăţile antiinflamatorii ale alcoolului şi faptul că un consum moderat de alcool protejează împotriva demenţei, accidentului vascular cerebral, bolilor coronariene şi diabetului de tip 2.
Studiul, realizat de universităţile din Kentucky şi Maryland, a arătat că gena APOE e4 este recunoscută ca fiind un factor de risc pentru Alzheimer şi este asociată cu slaba capacitate cognitivă în rândul persoanelor care nu suferă de demenţă.
Studiul a analizat 619 pensionari din Statele Unite ale Americii, c