Comandamentul puşcaşilor marini americani a demis doi generali ca urmare a atentatului de anul trecut împotriva unei baze a NATO din sudul Afganistanului, unde se afla în misiune Prinţul Harry al Marii Britanii.
Sancţiunea, extrem de rară, a fost luată după ce o anchetă militară a demonstrat că generalii Charles Gurganus şi Gregg Sturdevant n-au asigurat în mod corect securitatea la Camp Bastion, o mare bază a NATO aflată în provincia Helmand (sud), foarte instabilă, a anunţat generalul James Amos într-un comunicat.
În cursul nopţii de 14 spre 15 septembrie 2012, într-un atentat au murit doi puşcaşi marini americani şi alţi opt au fost răniţi. Şase avioane de luptă americane au fost, de asemenea, distruse.
Cei doi ofiţeri, care nu au luat măsurile de protecţie corespunzătoare, au fost pensionaţi, precizează Corpul de puşcaşi marini într-un comunicat.
După deschiderea anchetei de către forţa internaţională a NATO (ISAF) în mai anul acesta, cotidianul american „Washington Post“ scria că patrulele americane însărcinate cu supravegherea împrejurimilor bazei fuseseră reduse.
Printre altele, britanicii, care erau staţionaţi în bază, le-ar fi delegat unor soldaţi din regatul Tonga responsabilitatea rondurilor de supraveghere, dar aceştia nu şi-ar fi efectuat serviciul în unele din ronduri.