27 de arbori au căzut în sectorul 6 în urma furtunii din noaptea trecută. Primăria Sectorului 6 a anunţat că proprietarii autovehiculelor avariate pot depune cerere la sediul Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltării Urbane pentru a fi despăgubiţi.
În perimetrul Sectorului 6, 21 de arbori s-au prăbuşit în urma furtunii din noaptea dintre 30 septembrie şi 1 octombrie, iar în această dimineaţă, până la ora 9.15, au mai căzut alţi şase arbori.
Zonele în care au fost înregistrate astfel de incidente sunt în cartierele Drumul Taberei (străzile Cara Anghel, Titel Petrescu, Gh. Caranda, Lăţea Gheorghe, Al. Compozitorilor etc.), Militari (pe străzile Virtuţii, Iuliu Maniu, Dezrobirii, Apususlui etc.), Crângaşi şi Giuleşti (bulevardul Crângaşi nr. 12, Calea Giuleşti nr. 48 etc.). Copacii au căzut fie pe domeniul public, neproducând pagube, fie pe acoperişuri, garduri sau autovehicule.
Primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu, a dispus, încă de seara trecută, constituirea de echipaje mixte formate din efective ale Poliţiei Locale, ISU şi ADPDU, care au misiunea de a interveni cu promptitudine pentru eliberarea tuturor străzilor cu probleme din sector.
Despăgubiri pentru proprietarii maşinilor avariate
Proprietarii ale căror autovehicule au avut de suferit în urma căderii de arbori sau de crengi pot depune cerere la sediul Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltării Urbane Sector 6, din Intrarea Aviator Caranda nr. 9, pentru a intra în posesia Poliţei de Asigurare de la firma cu care instituţia a încheiat un contract.
Persoanele sunt rugate să se prezinte cu actul de identitate, dovada de la Poliţia Rutieră privind constatarea accidentului şi certificatul de înmatriculare al autoturismului.
Relaţii suplimentare pot fi obţinute la telefon: 021.410.25.50 sau pe mail: contact@adpdu6.ro.
Pe aceeaşi temă:
UPDATE Bucu