De la Schalke la Chelsea, steliştii au parcurs vijelios distanţa de la speciali la normali

Promisiunile antrenorului Stelei legate de meciul cu Chelsea au pălit în comparaţie cu certitudinile dinaintea meciului cu Schalke. “Sînt sută la sută sigur că putem bate Schalke, vă spun răspicat: noi am venit în Germania să cîştigăm” a devenit “Va fi un meci foarte greu cu Chelsea, vom încerca să cîştigăm un punct sau trei puncte”. Între aceste stări - o întreagă istorie de isterie.

Roş-albaştrii virează discret cu picioarele pe pămînt. Realizează treptat că sînt normali, nu speciali. Intră pe terenul inundabil al Arenei Naţionale cu planul smerit de a cîştiga un punct. Reghecampf nu livrează publicului avizat un plus de informaţie cînd îl descrie pe Mourinho drept “cel mai bun antrenor din lume”. Doar îşi accentuează eventuale circumstanţe atenuante. Chelsea e un adversar puternic. La fel şi Schalke. La fel şi Basel. Se ştia încă de la tragerea la sorţi. Ceea ce nu se ştia era că Steaua va comite această gafă de poziţionare. “Greşeli copilăreşti”, cum le-a bagatelizat antrenorul roş-albaştrilor, după trei goluri în stil nemţesc.

Campioana României nu prea mai înţelegea pe ce lume şi la ce nivel se află. Şi, faptul îngrijorător, nici nu avea chef să se intereseze. Acolo se pierd şi se cîştigă meciurile: sub frunte. Şi acolo s-a petrecut ceva la Steaua, după cîştigarea titlului şi somnul adiacent pe lauri. Primul semn că mentalul steliştilor nu mai seamănă cu moralul de învingători îl reprezintă intoleranţa la critici.

Al doilea semn constă în absenţa declaraţiilor după meciul de Cupă. O echipă puternică nu are reacţii de primadonă în pierdere de viteză. Monosilabele batjocoritoare servite pe post de păreri de doi jucători roş-albaştri marchează o bornă a dezarticulării în fotbalul nostru. Sînt mai grave decît muţenia demodatei “silenzio stampa”. Steli