Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Toamna protestelor" ajunge şi la Cluj VIDEO

Publicat in Ziua de Cluj, marți 1 octombrie 2013 ·

Se anunţă o toamnă plină de proteste. După sindicaliştii din sănătate care au ieşit deja în stradă, urmează cei afiliaţi la Cartel Alfa. Oamenii, nemulţumiţi în principal de legislaţia muncii şi de salariile prea mici, ameninţă că vor picheta prefecturile şi sediul Guvernului până în luna decembrie, în speranţa că poiticienii vor sta de vorbă cu ei şi le vor asculta solicitările.

La Cluj, pichetările în faţa Prefecturii vor începe în 16 octombrie. Sunt aşteptate câteva sute de persoane din sectorul bugetar care să îşi strige nemulţumirile în stradă.

"Am fost prea mult timp, un an şi jumătate, duşi cu zăhărelul, am negociat, am convenit texte şi măsuri, care au rămas srise pe hârtie şi uitate într-un sertar", a menţionat Valentin Ilcaş, preşedintele Cartel Alfa Cluj.

Sindicaliştii cer un dialog social real, garanţia unui salariu decent de minim o mie de lei în 2014 şi stoparea concedierilor care îi lasă pe foştii angtajaţi fără măsuri de protecţie socială.

LISTA REVENDICĂRILOR

SURSA: Cartel Alfa

* Modificarea Legii dialogului social

* Garanţia unei plăţi decente

* Stoparea concedierilor oarbe

* Servicii publice şi sociale de calitate

* Relansarea economică

* Combaterea evaziunii fiscale

Tot de proteste se pregătesc şi dascălii. Numai că aceştia vor ieşi în stradă doar în Bucureşti, la sfârşitul lunii.

"În urma consultării membrilor noştri a reieşit faptul că un impact major l-ar avea un miting de amploare la Bucureşti, pentru că pe plan local se ştie că măsurile sunt mai restrictive", a precizat Lucia Cojocaru, preşedintele SLIPC.

Şi Blocul Naţional Sindical se pregăteşte de proteste, dar sindicaliştii BNS îşi vor stabili un calendar abia în sursul acestei săptămâni.

imagini de arhivă de la proteste + cadre cu profesori, scoli

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum o ora
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 24 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Consiliul Concurenței analizează preluarea magazinelor La Cocoș de către Grupul Schwarz

Ziua Constanta acum 2 ore
Grupul Schwarz operează, în România, rețelele de magazine Kaufland și Lidl, fiind astfel prezent pe piața comerțului cu amănuntul de produse de consum curent, preponderent alimentare. Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul Schw

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 28 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Consiliul recomandă României „să înăsprească într‑o măsură considerabilă politica bugetară”

Adevarul acum 44 minute
Consiliul UE nu a inițiat sancționarea României pentru derapajul bugetar, după ce guvernul a adoptat pachetul de austeritate, dar i-a recomandat „să înăsprească într‑o măsură considerabilă politica bugetară”.

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 5 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°