Parcursul sub aşteptări al CS Universitatea Craiova în debutul ligii secunde a determiat conducerea clubului oltean să facă schimbări la nivelul staff-ului tehnic. Antrenorul Erik Lincar a fost demis şi odată cu el a plecat de la echipa finanţată de Primăria Craiova şi Zeno Bundea, care îndeplinea funcţia de director sportiv.
În vârstă de 35 de ani, Zeno Bundea este tentat să-şi reînceapă cariera de jucător, pe care a întrerupt-o în vara acestui an, când şi-a încheiat contractul cu Luceafărul Felix. La echipa craioveană a mai rămas un orădean, preparatorul fizic Cornel Blejan. Noul antrenor principal este Ovidiu Stângă, secondat de Corneliu Papură şi Silviu Lung, acesta din urmă ocupându-se de pregătirea portarilor. În patru etape, CS U Craiova a înregistrat trei egaluri şi o înfrângere, ocupând doar locul 10 în seria a II-a, în condiţiile în care obiectivul este promovarea. Lincar este al treilea antrenor schimbat în seria a II-a, după Alexandru Pelici (Metalul Reşiţa) şi Iordan Eftimie (CS Mioveni), în locul cărora au fost instalaţi Marian Pană, respectiv Ion Moldovan.
01.10.2013, 22:30
Parcursul sub aşteptări al CS Universitatea Craiova în debutul ligii secunde a determiat conducerea clubului oltean să facă schimbări la nivelul staff-ului tehnic. Antrenorul Erik Lincar a fost demis şi odată cu el a plecat de la echipa finanţată de Primăria Craiova şi Zeno Bundea, care îndeplinea funcţia de director sportiv.
În vârstă de 35 de ani, Zeno Bundea este tentat să-şi reînceapă cariera de jucător, pe care a întrerupt-o în vara acestui an, când şi-a încheiat contractul cu Luceafărul Felix. La echipa craioveană a mai rămas un orădean, preparatorul fizic Cornel Blejan. Noul antrenor principal este Ovidiu Stângă, secondat de Corneliu Papură şi Silviu Lung, acesta din urmă ocupându-se de pregătirea portarilor. În patru etape, CS U Craiova a înregist