Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj au demarat o amplă acţiune de control în judeţul Dolj pentru diminuarea fenomenului de muncă la gri, adică încheierea de contracte de muncă de 2 sau 4 ore pe zi (part time). Conform statisticilor realizate de reprezentanţii instituţiei, contractele part time, încheiate de angajatori pentru angajaţi, de 2 sau 4 ore pe zi sunt din ce în ce mai des întâlnite, însă s-a diminuat fenomenul de muncă la negru.
Conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj aduce veşti bune în ceea ce priveşte fenomenul de muncă la negru.
“Avem veşti bune în ceea ce priveşte munca la negru şi asta se reflectă în numărul contractelor de muncă înregistrate în ultima perioadă. Există chiar şi o creştere a numărului angajaţilor. Dacă în anii trecuţi aveam 130.000-140.000 de contracte înregistrate în Revisal, anul acesta avem deja peste 150.000. A crescut şi numărul societăţilor, numărul lor ajungând la 13.000”, a declarat Cătălin Mohora, inspectorul şef al ITM Dolj.
O altă problemă importantă, însă, dă acum bătăi de cap inspectorilor ITM.
“Din păcate a luat o mare amploare fenomenul de muncă la gri, adică contractul parţial de muncă. De cele mai multe ori angajatul nici nu ştie că în contractul său nu mai sunt trecute 8 ore de muncă pe zi ci doar 2 sau 4”, a mai spus Cătălin Mohora, inspectorul şef al ITM Dolj.
Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj au demarat o amplă acţiune de control în judeţul Dolj pentru diminuarea fenomenului de muncă la gri, adică încheierea de contracte de muncă de 2 sau 4 ore pe zi (part time). Conform statisticilor realizate de reprezentanţii instituţiei, contractele part time, încheiate de angajatori pentru angajaţi, de 2 sau 4 ore pe zi sunt din ce în ce mai des întâlnite, însă s-a diminuat fenomenul de muncă la negru.
Conducerea Inspectorat