Vizita de zilele trecute în Bucovina a ambasadoarelor şi a unor soţii de ambasadori acreditaţi la Bucureşti a avut, potrivit iniţiatoarelor, un dublu scop: cunoaşterea nemijlocită a României, de data aceasta în mirificul tărâm al mănăstirilor, dar şi inducerea în memoria imediată a oaspeţilor a posibilităţii de a transmite ce au văzut şi locuitorilor ţărilor reprezentate, care pot deveni potenţiali turişti în zona noastră. Este printre puţinele acţiuni care îşi propun în mod explicit atragerea turiştilor străini în Bucovina, care au suficienţi bani pentru a-şi permite un răgaz în nordul moldav al României.

În rest, vorbim despre turism cu atâta aplomb şi cu atâta speranţă, încât mai toată lumea a început să creadă la noi că singura cale prin care bunăstarea noastră poate creşte este dezvoltarea industriei turismului. Puţine lucruri mai par importante în materie de iniţiativă economică în afara celor din turism, subiect ce s-a înstăpânit peste preocupările celor aleşi să facă ceva pentru bunăstarea noastră.

Vorbă multă însă, speranţe din ce în ce mai mici, investiţii care întârzie să producă. O situaţie care tinde s-o copie pe aceea a utilizării fondurilor europene pentru construirea de unităţi de procesare a cărnii şi laptelui care-s pe cale acum să-şi dea duhul.

Poate că aţi remarcat faptul că în materie de turism nimeni nu îndrăzneşte să vorbească de resurse locale prin transformarea românului în turist. Ar fi o resursă, dacă românul ar avea bani. Bani, că timp de „pierdut” prin excursii, sejururi şi altele asemenea pe care se bizuie turismul are destul. Bani, nu…