În timp ce Festivalul Enescu era în plină desfăşurare, teatrele lirice din ţară începeau să pregătească noua stagiune, ultima decadă a lunii septembrie marcând „gongul” inaugural prin evenimente de real interes.

Astfel, Opera din Timişoara a invitat publicul să revadă Faust de Gounod, producţie care, cu exact un an în urmă, a văzut lumina rampei într-o montare fastuoasă (regia şi scenografia Mario de Carlo), cumva “de poveste”, cu decoruri sugestive şi costume elegante, beneficiind şi de coregrafia ingenioasă realizată de Răzvan Mazilu, prezentând partitura integral, fără “tăieturile” tradiţionale, sub bagheta unui profesionist împătimit deja binecunoscut în toate teatrele lirice din ţară – David Crescenzi -, invitat de onoare, atunci, vestitul bas Roberto Scandiuzzi. Şi de această dată, o sală plină a aplaudat excelenta manieră în care dirijorul ştie să abordeze (şi) muzica franceză, sonoritatea şi bogăţia coloristică a orchestrei, densitatea şi strălucirea corului (pregătit de Laura Mare), rafinamentul baletului din Noaptea Valpurgiei, precum şi calitatea demersului solistic, într-un “întreg” artistic de certă valoare. În rolul titular l-am reascultat cu plăcere pe tânărul Like Xing, al cărui glas liric, bine condus, cu acut luminos şi sigur, cu frazare şi interpretare “în stil”, este ideal pentru personajul întrupat, iar sub aspect scenic reuşeşte o convingătoare conturare a bătrânului Faust, pentru ca apoi, prin contrast, să devină dezinvolt, plin de viaţă şi sensibil. La rândul său, soprana Narcisa Brumar a avut toate datele unei cuceritoare Margareta, poate mai cochetă, mai sprinţară decât timida şi inocenta eroină, dar perfect “în rol”, într-o evoluţie gradată logic şi unitar, cântul său frumos completând portretul adolescentei cu o voce caldă, egală în toate registrele şi expresivitate pregnant reliefată, trăindu-şi rolul cu sinceritate şi pasiune. @N_P