M-a pus pe gânduri declaraţia unei doamne: întrebată de ce a ieşit cu copilaşul de câţiva anişori în cărucior la miting, a răspuns că aşa vrea să-i inducă băieţelului ei spiritul civic, să-l înveţe că are dreptul sfânt de a-şi striga nemulţumirea în plină stradă şi că protestul rămâne una dintre modalităţile de raportare corectă faţă de propriul tău adevăr.

Deşi micul cetăţean aţipise molfăind o suzetă, mi-am dat seama că femeia are dreptate: de obicei, pe fundaţiile primelor amintiri se înalţă edificiile viitoarelor caractere.

De curând, pornind probabil de la acelaşi principiu, mămicile din Giurgiu alături de odraslele lor au ales să umple Teatrul „Tudor Vianu”, pe scena căruia, în regia Catincăi Drăgănescu, a avut loc premiera absolută a piesei „Vorbăreţul căluţ verde”, semnată de colegul nostru Ştefan Mitroi. O lecţie înduioşătoare despre bucuriile simple şi profunde, despre iubire şi credinţă, pe care o fetiţă bolnavă incurabil o primeşte, chiar înainte de moarte, de la un căluţ verde (sau multicolor, după dorinţă!), care îi apare pe tapetul rezervei de spital. Succesul reprezentaţiei a venit din „sinergia faptelor”: prichindeii s-au cufundat instantaneu în atmosfera spectacolului, au început să dialogheze grav cu personajele coborâte în sală, să le ofere soluţii, să le pună întrebări.

Şi mi-am dat seama că, deseori, din comoditate, aruncăm în ograda internetului vina pentru refuzul copiilor de a mai citi cărţi. Dacă nu eşti adus în preajma ei, nu poţi afla ce înseamnă seducţia lecturii. Asta se poate învăţa chiar înainte de a începe să desenezi primele buchii. Este vorba de educarea permanentă a spiritului prin exerciţii de imaginaţie. Lucian Blaga scria cândva că mult mai importantă decât stimularea creativităţii şcolare a copiilor este dezvoltarea creativităţii lor artistice, fiindcă, în mod bizar, la vârstele fragede, tocmai datorită cunoa