Spațiul public de la noi arată ca o competiție pentru libertatea de a minți, de a manipula, de a mai pune o piedică.
La finalul recentei conferințe de la București despre inteligență emoțională, l-am întrebat pe Daniel Goleman, principalul promotor al subiectului la nivel mondial, dacă și ce diferențe de interpretare a conceptului a observat în diferite culturi ale lumii. Mi-a răspuns cu un exemplu din China, loc în care semnul grafic care reprezintă inteligența emoțională e un cuțit cu vârful în jos, înfipt într-o inimă. Chinezii înțeleg prin inteligență emoțională abilitatea de a-ți suprima emoțiile. Cam fix pe dos decât înțelege propovăduitorul sintagmei și nenumărații săi discipoli.
Nu cred că trebuie să ajungem până în China pentru a ne lovi de diferențe semnificative de înțelegere a conceptelor de bază cu care operăm în Europa, diferențe care plasează Estul și Vestul continentului mai departe decât ne place să credem. Libertatea e unul dintre locurile frecvente de confuzie și coliziune culturală.
În culturile occidentale, individualiste, în care se practică educarea copiilor în spiritul asumării propriilor calități, limite, aspirații și decizii, libertatea e înțeleasă ca o urmare a lor. Oamenii sunt încurajați să-și asume libertatea și să facă cu ea ceva benefic în primul rând pentru ei și apoi pentru cei din jur.
În culturile estice, colectiviste, în care se practică educarea copiilor în spiritul asumării propriilor neajunsuri, a obligațiilor față de ceilalți și al supunerii la deciziile luate de alții, libertatea e înțeleasă drept capacitatea de a urma cât mai fidel deciziile conducătorului grupului social din care facem parte (familie, vecini, șef de partid sau de firmă etc.).
Când factori de decizie occidentali vin aici – FMI, UE sau directori de corporații –, ei se așteaptă ca, odată ce dau oam
