Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste o tonă de gunoaie strânse de pe malul Oltului

Publicat in Covasna Media, marți 1 octombrie 2013 ·

Angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Covasna s-au implicat și ei în acțiunea Let’s Do It!, mobilizându-se pentru curățarea malului stâng al Râului Olt.

Purtătorul de cuvânt al SGA, Kerestély Csaba, ne-a declarat că la acțiunea de curățenie au participat 21 de voluntari, care au curățat malul stâng al Oltului pe o distanță de 5 kilometri pe sectorul Sfântu Gheorghe – Chilieni.

„Cei 21 de voluntari au reușit să strângă peste 80 saci de deşeuri însumând circa 1,2 tone de hârtie, pungi, plastic, PET-uri, materiale lemnoase şi feroase. După succesul primelor trei ediţii din 2010, 2011 şi 2012, la care au luat parte angajaţii instituţiei putem afirma că Ziua Curăţeniei Naţionale din România a devenit deja o acţiune tradiţională la care SGA Covasna participă cu plăcere și rezultate vizibile”, a spus Kerestély.

Potrivit acestuia, menținerea curățeniei pe malurile apelor curgătoare este foarte importantă și nu doar din punct de vedere al protecției mediului, ci și din punct de vedere al siguranței; odată ajunse în apă, deșeurile nu doar că afectează fauna, ci duc inclusiv la formarea de baraje care, în timp, acumulează ape ce apoi se pot revărsa și pune în pericol tot ceea ce este pe maluri. În consecință, SGA ne atenționează să fim mai atenți cu ceea ce lăsăm pe maluri și să evităm aruncarea gunoaielor acolo.

Comentarii.

Angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Covasna s-au implicat și ei în acțiunea Let’s Do It!, mobilizându-se pentru curățarea malului stâng al Râului Olt.

Purtătorul de cuvânt al SGA, Kerestély Csaba, ne-a declarat că la acțiunea de curățenie au participat 21 de voluntari, care au curățat malul stâng al Oltului pe o distanță de 5 kilometri pe sectorul Sfântu Gheorghe – Chilieni.

„Cei 21 de voluntari au reușit să strângă peste 80 saci de deşeuri însumând circa 1,2 tone de hârtie, pungi, plastic

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 49 minute
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 51 minute
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Ministrul Finanțelor: „DATORIA publică a României va ajunge la 60% din PIB până la finalul anului. Niciodată n-am fost atât de rău ca acum”

Gandul acum 30 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că datoria publică s-a dublat în ultimii cinci ani, depășind 1.100 de miliarde de lei. România riscă pierderea calificativului de investiții, în lipsa unor măsuri fiscale urgente. Datoria publică a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 10 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

Vremea

București
acum

25°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°