Terenul se află chiar lângă Pehart Tec și are o suprafaţă de 3,6 hectare. Proiectul de hotărâre aflat ieri pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Sebeş avea ca obiect aprobarea vânzării terenului, prin licitaţie publică, la un preţ de pornire de 20 euro+TVA/mp. Consilierii locali au respins proiectul de hotărâre.
„Azi dimineaţă, în jurul orei 10.00 am fost contactat de patronul Pehart Tec, Ioan Tecar, care mi-a comunicat, cu părere de rău, că investiţia Zewa de la Sebeş a picat. Mi-a spus că în prima fază va dispopnibiliza aproximativ 100 de persoane din totalul de aproape 400 de angajați, iar din primăvară, când timpul o va permite, va muta fabrica de la Petrești la Dej. Motivația dânsului a fost că nu i se pare normal să investească și să muncească undeva unde nu este acceptat”, a declarat prefectul județului Alba, Gheorghe Feneșer pentru ziarul Alba24.ro. Cât despre raționamentele care au dus la această situație, prefectul județului Alba a spus că a a alunga o investiție din județul Alba fost o mișcare lipsită de logică: „Nu pot să mă pronunț cu certitudine despre motivele care au dus aici, dar cu siguranță logică nu a existat”. ”Stau să mă întreb dacă domnii consilieri care au refuzat această investiţie, exprimându-şi votul împotrivă sau prin abţinere, au făcut-o cu bună ştiinţă sau în necunoştinţă de cauză, ignorând posibilul impact social major al deciziei lor. Iată că, la o zi după exprimarea votului lor, acest impact, din nefericire, se confirmă”- a mai declarat prefectul.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=239151
Terenul se află chiar lângă Pehart Tec și are o suprafaţă de 3,6 hectare. Proiectul de hotărâre aflat ieri pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Sebeş avea ca obiect aprobarea vânzării terenului, prin licitaţie publică, la un preţ de pornire de 20 euro+TVA/mp. Consilierii locali au respin