Senatul american a respins luni seară, cu două ore şi jumătate înaintea unui eventual blocaj guvernamental, un nou proect de lege a bugetului adoptat cu puţin timp înainte de Camera Reprezentanţilor. Casa Albă le-a ordonat agenţiilor federale americane, luni, cu puţin timp înainte de miezul nopţii (07.00 ora României), să îşi înceteze activităţile, Congresul nereuşind să voteze un buget înaintea orei limită.
UPDATE 07:00Statul federal este constrâns să îşi înceteze activităţile, în lipsa unui buget în SUA
"Din nefericire, nu avem o indicaţie clară potrivit căreia Congresul va acţiona la timp pentru ca preşedintele să semneze o rezoluţie bugetară până la sfârşitul zilei de mâine, 1 octombrie 2013", a anunţat Sylvia M. Burwell, directoarea biroului răspunzător de buget al Casei Albe.
"Agenţiile trebuie, prin urmare, să îşi execute planurile pentru o încetare ordonată a activităţilor în absenţa bugetului", a explicat ea.
UPDATE 06:44 SUA vor continua să emită vize şi după un eventual blocaj al statului federal
Serviciile consulare americane vor continua, într-o primă fază, să emită vize străinilor doritori să intre în Statele Unite, chiar şi în cazul unui blocaj al statului federal luni seară, a asigurat Departamentul de Stat.
"Activităţile biroului de afaceri consulare vor continua local şi în străinătate, ceea ce înseamnă că vor continua să livreze vize şi paşapoarte", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane, Jennifer Psaki.
Sute de mii de funcţionari americani nu ştiu dacă marţi dimineaţă vor sta acasă, soarta lor depinzând de un eventual acord în ultimul moment al Congresului pentru a evita un blocaj al statului federal.
Însă Psaki a asigurat că ministerul său, într-o primă fază, va fi puţin afectat de blocajul serviciilor publice.
"Dacă va exista un blocaj