În comuna Vintileasca stratul de zăpadă la acest moment măsoară 10 centimetri. Conform datelor furnizate de localnici şi de primarul localităţii, Georgel-Viorel Spătaru, cel mai greu este la Poiana Stoichii, unde zăpada a depăşit 10 centimetri. Din acest motiv la primele ore ale dimineţii microbuzul şcolar a rămas înţepenit în zăpadă. Primarul a intervenit şi l-a scos, iar elevii au ajuns la Şcoala din Bahne în bune condiţii. La acest moment, la Vintileasca, Bahne şi Poiana Stoichii ninge, iar vântul viscoleşte zăpada. „Am avut de dimineaţă microbuzul şcolar înţepenit spre Poiana Stoichii, unde a mers să aducă şcolarii de acolo. Am intervenit şi am reuşit să îl scoatem. Zăpada în zona respectivă măsura peste 10 centimetri. La fel şi la Bahne, aici stratul de zăpadă persista şi pe drumul naţional. De când sunt eu la Vintileasca, adică de mai bine de 30 de ani nu a nins niciodată pe 1 octombrie. Ţin minte însă că, atunci când eram elev şi mergeam în practică la cules de prune, într-un an am adunat prune pe zapadă, prin urmare era mai devreme de 1 octombrie. La acest moment ninge în continuare şi viscoleşte zăpada“, a spus Georgel Spătaru, primarul de la Vintileasca.
Vom reveni cu noi informatii pe masura evenimentelor ce se vor petrece.
În comuna Vintileasca stratul de zăpadă la acest moment măsoară 10 centimetri. Conform datelor furnizate de localnici şi de primarul localităţii, Georgel-Viorel Spătaru, cel mai greu este la Poiana Stoichii, unde zăpada a depăşit 10 centimetri. Din acest motiv la primele ore ale dimineţii microbuzul şcolar a rămas înţepenit în zăpadă. Primarul a intervenit şi l-a scos, iar elevii au ajuns la Şcoala din Bahne în bune condiţii. La acest moment, la Vintileasca, Bahne şi Poiana Stoichii ninge, iar vântul viscoleşte zăpada. „Am avut de dimineaţă microbuzul şcolar înţepenit spre Poiana Stoichii, unde a mers să