Doi angajaţi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare Gorj au fost condamnaţi la închisoare cu executare. Tribunalul Gorj a pronunţat ieri sentinţa în dosarul oamenilor de afaceri târgujieni, soţii Maria şi Alexandru Lupulescu, acuzaţi de evaziune fiscală şi delapidare. Cei doi au fost condamnaţi fiecare la câte trei ani de închisoare cu suspendare, pentru evaziune fiscală, respectiv delapidare. În acelaşi dosar au mai primit condamnări doi angajaţi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare Gorj, Ana Guţă şi Dumitru Firiza, acuzaţi de complicitate la evaziune fiscală şi fals intelectual. Medicul veterinar Ana Guţă a primit un an de închisoare cu executare, iar Dumitru Firiza un an şi patru luni, tot cu executare. Cei doi medici s-au implicat în falsificarea unor documente privind alterarea unei cantităţi de 20 de tone de carne care aparţinea firmei celor doi oameni de afaceri. Potrivit datelor din rechizitoriu, Maria Lupulescu, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Târgu Jiu, în perioada 2010-2012, nu a evidenţiat în contabilitate toate veniturile realizate din vânzarea produselor din carne, sustrăgându-se de la plata impozitelor şi taxelor la bugetul statului cu suma de peste un milion de lei. Femeia de afaceri a fost ajutată de cei doi medici să scape de plata impozitelor către bugetul de stat.
Alexandru Lupulescu a scăpat de o acuzaţie
La rândul său, soţul patroanei firmei Lexi Star, Alexandru Lupulescu, a fost anunţat de judecători că încetează procesul penal pentru infracţiunea de evaziune fiscală, fiind totuşi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare. „Suspendă executarea pedepsei închisorii aplicată inculpatului Lupulescu Alexandru sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de cinci ani“, au anunţat judecătorii de la Tribunalul Gorj. Lupulescu a fost acuzat