Condamnarea lui Dan Voiculescu este semnalul clar că de acum înainte niciun membru al „clanului varanilor“ nu mai poate dormi liniştit.
„În apele române există nu numai peşti, ci şi o reptilă periculoasă. Aceasta este crocodilul, un prădător inteligent şi abil. Gras şi şmecher, acesta s-a obişnuit să mănânce bine şi să trăiască în apă murdară. Singurul lucru de care îi este frică crocodilului este ca apa în care trăieşte să fie curăţată.“ Descrierea îi aparţine ambasadorului britanic Quinton Quayle.
Şeful Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, Jonathan Scheele, îi numea plastic „rechini“, iar comisarul european pentru extindere, Günter Verheugen, recomanda fără menajamente: „trebuie prinşi peştii mari, şi nu plevuşca“. Mai radicală, baroneasa Emma Nicholson ridica ştacheta: „Există încă rechini care înoată fericiţi în apele corupţiei. Ei trebuie vânaţi şi exterminaţi“. Era perioada Năstase şi a PNA-ului. Când oficialii europeni vorbeau exasperaţi despre corupţia de lux, nu era clar dacă se gândeau neapărat la Voiculescu, era şi el undeva pe listă, desigur, dar nu chiar printre primii.
Ce s-a întâmplat de atunci încoace? Am fost primiţi în Uniunea Europeană, după ce Macovei, cu sprijinul ferm al lui Băsescu, a dat primele semnale că plasa justiţiei va fi croită pentru alte dimensiuni. Lucrurile s-au mişcat însă încet, rezistenţa sistemului, adică a reţelelor politico-afaceristo-securistice, fiind mai greu de destructurat decât estimau, optimist, occidentalii, convinşi fiind că apariţia unor instituţii după modelul verificat la ei va rezolva mare parte din problemă. De abia în ultimii 3-4 ani, dezgheţul s-a produs în adevăratul sens al cuvântului şi reforma instituţională, presiunile externe, dar mai ales influenţa şi modelul unor oameni de excepţie au dat roade. Rechinii au început să fie „exterminaţi“ unul
