Primaria Municipiului Ploieşti, prin Poliția Locală Ploiești, a efectuat o serie de controale specifice cu privire la respectarea legislației de către conducătorii de autovehiculein ultima săptămână a lunii septembrie 2013.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice în colaborare cu reprezentanții Compartimentului Autorizare Transport Public Local aparținând Primăriei Municipiului Ploiești au urmărit depistarea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă prevederile privind restricțiile de tonaj, precum și cele stabilite pentru utilizarea terminalelor și a traseelor de către conducătorii de autovehicule destinate transportului de persoane.
Totodată, poliţiştii locali cu atribuţii pe linie rutieră au acționat și pentru identificarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule care nu respectă prevederile art. 111 și 142 din O.U.G. nr. 195/2002 referitoare la circulația pe drumurile publice, ce reglementează oprirea și staționarea interzisă, dar și accesul pe interzis.
În total, au fost aplicate 123 de sancțiuni contravenționale, valoarea acestora fiind de 17.800 lei.
Acțiunile s-au desfășurat pe străzile Buzăului, Iașului, Neagoe Basarab, Ivan Miciurin, Domnișori, Democrației, Șoseaua Vestului, Bdul Republicii, Bdul București și zona Halelor Centrale.
Primaria Municipiului Ploieşti, prin Poliția Locală Ploiești, a efectuat o serie de controale specifice cu privire la respectarea legislației de către conducătorii de autovehiculein ultima săptămână a lunii septembrie 2013.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice în colaborare cu reprezentanții Compartimentului Autorizare Transport Public Local aparținând Primăriei Municipiului Ploiești au urmărit depistarea și sancționarea conducătorilor auto care încalc