Lipsește din aer un nume: SRI. Nu se află nici în înjurăturile de toamnă, nici pe pancartele bicicliștilor, nici în blestemele pensionarilor. Prezența lui e sub unu la mie în aerul expirat de manifestanți, iar dacă duci întreaga națiune la IML, să i se recolteze sînge, ai să vezi că, nepermis de des, globulele roșii au ochi albaștri. Nimeni nu pare să vadă vreo legătură între leșinul popular generalizat și supradoza de securism administrată societății pe cale bucală. E ceva ce seamănă cu inhalarea monoxidului de carbon, dar te amețește mai repede. Boala e degenerativă, a fost adusă cu vaporul de la Anvers și acum a venit rîndul doctorului Ponta să ne-o injecteze intravenos. O hotărîre de guvern urmează să instaleze SRI peste proiectele IT&C ale statului care depășesc 2,3 milioane de lei, sub lozinca securității cibernetice și a terorismului informatic. SRI înșfacă, de fapt, o piață de peste un miliard de euro, pentru care, iată, i s-au confecționat actele acoperitoare.
Să nu uităm ceea ce, de fapt, am uitat: că SRI se poate autofinanța prin societăți comerciale, că poate efectua anchete penale, că, "în conformitate cu cadrul normativ în vigoare", este autoritatea națională în materie de interceptări – fără ca vreo lege să spună asta – și că, de fapt, deține un control înfricoșător asupra unei țări sărăcite, fără ideal, lipsite de instituții și suferind de toate nevrozele comunismului. E aproape incredibil cum putem avea șomaj cînd avem atîtea servicii.
Se împlinesc șase ani de cînd Parlamentul n-a dezbătut raportul SRI, cel care, în cazul în care n-ar fi fost votat, ar fi dus la demiterea directorului Maior. Întrebarea care se pune este: n-au vrut să-l dezbată parlamentarii sau n-au vrut cei care îi controlează pe parlamentari?
Mai nou, SRI are obiceiul să-l viziteze pe premier cînd stă USL să se rupă, poate și pentru că George Maior este "un
