Duminică, la ora 12.20, Poliția comunală Șcheia a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că în zona căii ferate Șcheia, trei persoane sustrag fier vechi și îl încarcă într-o căruță.
La fața locului, pe drumul ce trece paralel cu calea ferată, polițiștii au identificat un atelaj hipo în care se aflau Alin P., de 23 ani, din comuna Valea Moldovei, Mugurel R., de 39 ani, și Constantin V., de 23 ani, ambii din comuna Şcheia.
Cu ocazia controlului efectuat, în coșul atelajului hipo au fost găsite trei capace de canal, din fontă, un cadru metalic în formă cubică, un topor și o cutie metalică.
Fiind întrebați de proveniența bunurilor, cei trei au afirmat că au fost găsite de Alin P. și Mugurel R., în șanțul de lângă calea ferată.
„Bunurile găsite asupra făptuitorilor au fost ridicate urmând a fi predate părții vătămate ce urmează să fie identificată. Valoarea prejudiciului este de aproximativ 800 lei și a fost recuperată. În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de Alin P., Mugurel R. și Constantin V. sub aspectul săvârșirii infracţiunii de furt calificat”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2013-09-30/Hoti-de-capace-de-canal-prinsi-de-politisti#ixzz2gRxIV5od Duminică, la ora 12.20, Poliția comunală Șcheia a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că în zona căii ferate Șcheia, trei persoane sustrag fier vechi și îl încarcă într-o căruță.
La fața locului, pe drumul ce trece paralel cu calea ferată, polițiștii au identificat un atelaj hipo în care se aflau Alin P., de 23 ani, din comuna Valea Moldovei, Mugurel R., de 39 ani, și Constantin V., de 23 ani, ambii din comuna Şcheia.
Cu ocazia controlului efectuat, în coșul atelajului hipo au fost găsite trei capace de canal, din fontă, un cadru metalic în formă cubică, un topor și o cutie metalică. @