Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anul agricol 2012/2013: Recolte bune, preţuri proaste spre foarte proaste

Publicat in Obiectiv Tulcea, marți 1 octombrie 2013 ·

Au dat lovitura sau urmează s-o dea doar acei fermieri care au posibilităţi de stocare a recoltelor în aşteptarea unor preţuri de valorificare mai bune, sau măcar rezonabile. Pentru judeţul Tulcea, anul agricol 2012-2013 a fost unul bun, după doi ani la rând de secetă. Şi pentru că întotdeauna există un revers al medaliei, în anii nefavorabili, producţie s-a recoltat mai puţină, dar s-a valorificat la preţuri mai bune, în acest an s-a făcut producţie bună la culturile de bază, însă preţul de vânzare a fost derizoriu. Direcţia Agricolă spune că, exceptând cultura de rapiţă, afectată în iarna trecută pe 2.720 ha (procent de calamitare 60-90%), celelalte culturi au „dat” peste media ultimilor ani. Din păcate, nici rapiţa de pe cele 13.000 ha rămase în cultură, cu o medie de 1.200 kg/ha, nu s-a vândut mai bine de 1,50 lei/kg. Pentru păioase, a fost anul grâului şi al orzului: de la ambele culturi s-au recoltat, în medie, câte 2.850 kg/ha. În total, conform Direcţiei Agricole, s-au strâns de pe ogoarele judeţului 235.467 tone de grâu şi 45.530 tone de orz, mult peste aşteptări. Mult sub aşteptări s-a arătat, însă, preţul de valorificare, preţ coborât până la 60 de bani kilogramul, stabilit de regulă, de samsarii cerealelor, la capătul tarlalei. Exceptând marii fermieri, care deţin spaţii de depozitare şi, astfel, aceştia mai pot aştepta cu produsele vremuri mai bune, cei mici, fără spaţii autorizate, au fost nevoiţi să vândă pe loc, direct din combină; presaţi de ratele la bănci, de reluarea ciclului de producţie etc. Acum e vremea porumbului, dar şi aici, la fel: producţie s-a făcut, preţul de vânzare este derizoriu, aproape că nu acoperă cheltuielile cu producţia.

Au dat lovitura sau urmează s-o dea doar acei fermieri care au posibilităţi de stocare a recoltelor în aşteptarea unor preţuri de valorificare mai bune, sau măcar rezonabile. Pentru judeţul Tulcea, a

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 5 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 6 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Cum află bătrânii cum va fi vremea în 2025 cu ajutorul unei cepe. Tradiții de Anul Nou din Oltenia

Cancan acum 12 ore
În Oltenia, obiceiurile de Anul Nou sunt pline de farmec și semnificații, iar unul dintre cele mai interesante este ritualul cepei, o metodă ingenioasă prin care bătrânii satului prezic vremea pentru fiecare lună a anului care vine. Această tradiție

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 9 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum o ora
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 9 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 10 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 7 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Sebastian Burduja, mesaj în versuri de Anul Nou: Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde

Mediafax acum 12 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis marţi, pe Facebook, o serie de urări la final de an, în versuri. „Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde / Şi cărbune berechet, ne ajută Mircea Fechet”, a spus politicianul în mesajul vi

Vremea

București
acum

-0°
mie.

-0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°