“Crin Antonescu s-a urcat in trenul anti-Rosia Montana desi nu stie ce e acolo. Ponta s-a urcat in trenul pro-Rosia Montana, desi nici el nu stie ce e acolo.”S-a hotarat dl Basescu, ca si cum el ar sti!!! Asa a schimbat subiectul – in interviul luat de PRoTV ieri - de la Rosia Montana spre cei doi rivali politici. Ei sunt de fapt niste modesti imitatori ai stilului domniei sale.
Politicienii de la varf au constatat ca modelul Basescu a prins, ca te duce sus. Totusi se simte schimbul de generatii, dar ceva ceva au reusit sa ia de la el. Ii imita ticurile, manierele, (mai curand lipsa lor, de ex. in rap. cu presa). Imprumuta reflexele, mistocareala celui care de zece ani ne pastoreste spre ghinionul nostru.
Intrebat ce va face cu viata lui odata plecat de la Cotroceni, raspunde altfel decat o facea alta data. Ne amintim, ne-a vrajit ca se intoarce pe mare, ca e capitan de vas, are brevet etc. Cu alta ocazie a zis ca isi cumpara pamant, livada, cateva hectare si se face fermier. A mai spus altadata ca e satul de politica pentru ca a fost foarte grav jignit, tratat prost, injurat, murdarit, si ca el este un om mandru, tine la onoarea lui. Ei bine, s-a razgandit. Acum zice ca vrea in politica. ”Probabil ca voi ramane in politica si o sa iau vorbele presedintelui Iliescu “voi iesi din politica cu picioarele inainte”. Reporterii , 2 are in fata, intra la banuieli, erau pregatiti sa auda altceva. Dar Basescu le ia vorba din gura “ Sa nu va ganditi ca voi fi presedinte de partid. Niciodata… Nici presedinte onorific. ” Ce vrea sa fie !? Cred ca papusar ! Sa stea in culise si sa traga sforile.
Spune ca nu-si doreste destabilizarea guvernului, dar nu stiu cine il mai crede. ”Pentru Romania, cel mai mare dezastru ar fi o criza politica. ” Treaba ar fi o chestie de elastic. “ Sper ( e vorba de Ponta si Antonescu) sa nu intinda elasticul pana plezneste, ceea ce