Mult a ţinut directorul artistic Ioan Holender să aducă în festival, în Anul Wagner, Tetralogia Inelul Nibelungului! A gândit demersul ca important act de cultură, l-a prezumat ca mare succes şi a reuşit.
Şansa a fost proiectul pe care reputatul dirijor Marek Janowski l-a realizat la Berlin, în compania Orchestrei Simfonice Radio din capitala Germaniei. Deşi prezentate concertant la Sala Palatului, cele patru monumente ale dramelor lirice din toate timpurile, Aurul Rinului, Walkiria, Siegfried, Amurgul zeilor, au invadat şi captivat sonor un public dornic de a se imersa în esenţe wagneriene, favorizate de o interpretare la nivel internaţional de excelenţă, în stil autentic. Dovada a venit încă de la finele primei seri, când după Aurul Rinului, aplauzele nu mai conteneau. Chemări şi rechemări la rampă, în condiţiile în care nu se punea problema vreunui bis. Toţi cei prezenţi în număr mare în sală nu mai plecau şi doreau să răsplătească artiştii, să-şi arate mulţumirea, satisfacţia pentru starea de extaz în care fuseseră aduşi. Sunt convins că organizatorii au exultat. Şi pe bună dreptate. A fost cea mai mare probă a succesului într-un repertoriu adesea calificat drept „greu”.
Der Ring des Nibelungen a revenit după cca trei decenii în peisajul bucureştean. Atunci, să ne amintim, performanţa realizării integrale, finalizate în Anul Wagner 1983 (100 de ani de la moarte), a revenit la Sala Radio dirijorului Iosif Conta: Aurul Rinului (17 decembrie 1981), Walkiria (11 martie 1982), Siegfried (13 mai 1982 şi, din nou, 10 martie 1983), Amurgul zeilor (actul I şi câteva scene din cel de-al II-lea, 23 iunie 1983), Amurgul zeilor (restul scenelor din actul secund şi actul al III-lea, 25 iunie 1983). Am extras datele din volumul „Simfonicele Radiodifuziunii Române – 1928 – 1998” de Octavian Lazăr Cosma, apărut la Editura Casa Radio în 1999.
Maestrul simţului ep
