Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Promisiunea CNS: Formaţiunile maghiare vor mobiliza 20.000 de mureşeni la marşul din 27 octombrie, din Covasna

Publicat in Gandul, marți 1 octombrie 2013 · ·

Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Izsak Balazs, a declarat, marţi, după o întâlnire cu conducerile filialelor din Mureş ale UDMR, CNMT şi PCM, că formaţiunile maghiare vor mobiliza în total circa 20.000 de mureşeni la marşul împotriva proiectului de regionalizare, programat în 27 octombrie

Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Izsak Balazs, s-a întâlnit, marţi seară, cu conducerile UDMR Mureş şi Târgu Mureş şi ale filialelor judeţene ale Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) şi Partidului Civic Maghiar (PCM), având ca unic punct pe ordinea de zi pregătirea marşului programat în 27 octombrie, în Covasna, împotriva proiectului actual de regionalizare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La ieşirea de la discuţii, Izsak Balazs a spus că mizează pe 20.000 de mureşeni la marş, din cei 150.000 de oameni pe care îi aşteaptă la eveniment.

"Sper că numai din Scaunul Mureş vor fi prezenţi la acest marş din Trei Scaune cel puţin 20.000 de oameni. O parte vor fi transportaţi cu autobuze, dar îndemnăm oamenii care au posibilitatea să meargă cu maşina mică sau chiar cu trenul. (…) Pe cel puţin 150.000 de oameni mizăm în total", a declarat Izsak Balazs.

În acelaşi context, şeful UDMR Mureş, Brassai Zsombor, a arătat că formaţiunea pe care o reprezintă va mobiliza, "probabil", circa 10.000 de persoane.

"Am decis să participăm la acest marş fiindcă, după părerea noastră, este important să atragem atenţia asupra unor deziderate. Suntem în pragul regionalizării, noi credem că trebuie să atragem atenţia Guvernului că populaţia din acest teritoriu are unele obiecţii faţă de planurile prezentate de Guvern, care nu vrea să-şi dea seama că aceste trei judeţe împreună au o legătură culturală, istorică, de tradiţie şi aşa mai departe, ce nu ar fi binevenit să fie destrămată. Şi noi, în fiecare localitate unde avem organi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum 56 minute
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum 34 minute
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată din Timișoara, unde a slujit Laszlo Tokes

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta, transmite News.ro. Urmăreșt

BNR a menținut dobânda-cheie, principalul instrument al politicii monetare, conform așteptărilor. Ce înseamnă asta

HotNews acum o ora
Banca Națională a decis marți păstrarea nivelului ratei dobânzii de politică monetară la 6,5%, într-un context în care pachetul de măsuri de corecție a deficitului bugetar va re-inflama inflația. Analiștii bancari se așteptau la această decizie, exi

UE a stabilit cursul de schimb al levei faţă de euro, după intrarea Bulgariei în zona euro, la 1 ianuarie 2026

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au completat marţi ultimii paşi pentru ca Bulgaria să devină al 21-lea stat membru al zonei euro, de la 1 ianuarie 2026, inclusiv stabilirea cursului de schim

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 2 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 5 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

12°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°