Un studiu publicat de Oficiul European de Luptă Antifraudă arată că în România, în cazul licitaţiilor pe bani europeni, în unul din trei cazuri se dă mită. Analiza OLAF arată că probabilitatea ca o licitaţie pe fonduri europene să fie fraudată este între 28-35%. Costurile totale directe ale corupţiei în achiziţiile publice în 2010 pentru cinci sectoare studiate în 8 state membre ale Uniunii Europene sunt estimate între 1,4 şi 2,2 miliarde €.
CITEŞTE AICI REZUMATUL STUDIULUI
"Comisioanele ilicite apar în aproximativ 1 caz din 3. Această practică apare ca fiind răspândită în mod egal în toate sectoarele. Comisioanele ilicite sunt forma de corupţie cel mai des întâlnită în Spania şi România", se arată în stiudul OLAF.
Analiza OLAF a avut în vedere 206 cazuri din cele opt state UE analizate. Dintre aceste cazuri, 108 au fost catalogate drept cazuri de corupţie. Dintre acestea, 16 cazuri provin din România. Pe ansamblu, pierderea publică directă întâlnită în cazurile de corupţie analizate se ridică la 904 milioane de euro.
Cazurile au fost adunate din cele 8 ţări studiate, în următoarele sectoare: Construcţii rutiere & feroviare, Apă & Deşeuri, Construcţii urbane/de utilităţi, Formare profesională, Cercetare & Dezvoltare/ Tehnologie/Medical.
Analiza a fost realizată de OLAF la solcitarea europarlamentarului român Monica Macovei. Oarecum surprinzător, studiul arată că România nu este pe primul loc în UE în privinţa probablităţii ca o licitaţie să fie coruptă. Potrovit studiului, Spania are un procent de 34-41% probabilitate ca licitaţiile să fie fraudate, Lituania este pe locul doi cu un procent de 31-37%. România ocupă locul trei în acest clasament cu o estimare a licitaţiilor fraudate de 28-35%.
Acelaşi studiu OLAF arată că România ar fi pe locul trei la acordarea de comisioane ilicite, adică la mituirea funcţionarilo