* pe 3 aprilie 2013, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila plângerea penală privind săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, de către secretarul municipiului Brăila, Mircea Fudulaiche şi şefa juriştilor, Angelica Bratu * purtătorul de cuvânt al Parchetului, procurorul Gheorghe Velea, ne-a precizat că sesizarea a fost depusă chiar de către Primăria Brăila şi că se află în lucru la Poliţia Municipiului * pe de altă parte, surse judiciare ne-au precizat că în cazul celor doi funcţionari publici, poliţia s-ar fi sesizat din oficiu * luni, în cadrul şedinţei CLM, primarul Aurel Simionescu a dat de înţeles că Fudulaiche s-ar putea întoarce la serviciu, după o suspendare de 6 luni, cerută chiar de el, în luna aprilie
Se împlinesc şase luni de la înregistrarea plângerii penale formulate împotriva secretarului Primăriei Brăila, Mircea Fudulaiche, şi a juristei Angelica Bratu, iar anchetatorii nu au luat nicio decizie.
Contactat ieri, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, procurorul Gheorghe Velea, ne-a precizat că Fudulaiche şi Bratu sunt cercetaţi penal încă din 3 aprilie 2013, pentru neglijenţă în serviciu - faptă prevăzută şi pedepsită de art. 249 Cod Penal - dar că, până în acest moment, nu s-a început urmărirea penală împotriva celor doi.
De fapt, în dosarul "Epopeea incompetenţei", aflat în lucru la Poliţia Municipiului Brăila (sub supravegherea unui procuror), nu s-a dat nicio soluţie. Pe 3 aprilie, cauza a fost înregistrată la Parchet, iar pe 8 aprilie a plecat la Poliţie, pentru efectuarea cercetărilor. Magistratul procuror ne-a reconfirmat că sesizarea în ceea ce-i priveşte pe Mircea Fudulaiche şi Angelica Bratu a fost depusă de Primăria Municipiului Brăila.
Pe de altă parte, însă, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul ne-au precizat că în cazul