Medicul ginecolog gorjean pentru care statul român a plătit despăgubiri de 16.000 de euro a fost promovat la rang de şef al Secţiei de Ginecologie a Spitalului Judeţean Târgu-Jiu. Ileana Ghimbaşi, incriminată în anul 2002 pentru moartea unui bebeluş, a fost numită în funcţie, oficial, săptămâna trecută. Cadrul medical a mai ocupat acest statut până în anul 2011, dar a fost demisă de managerul de la acea vreme, Vasile Stănculete. Copil mort din neglijenţa unui medic
Numirea doctoriţei a venit ca urmare a demiterii doctorului Viorică Tabacu, acuzat la rândul său că ar fi vinovat de moartea unui bebeluş. Astfel, medicul incriminat a fost înlocuit cu doctoriţa care, în anul 2002, a fost învinuită şi acţionată în judecată de Ana Baldovin, o tânără din comuna Băleşti. Femeia ajunsese, gravidă în luna a noua, la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu şi urma să nască, la recomandarea unui alt medic, prin cezariană. Medicul care era de gardă, în speţă Ileana Ghimbaşi, ar fi decis să îi provoace femeii naşterea naturală. Pacienta i-ar fi adus la cunoştinţă că există riscul să piardă fătul, existând un precedent, însă Ghimbaşi a ignorat avertismentul tinerei. La scurt timp după ce copilul a ajuns pe lume, a murit. Greşeala justiţiei şi a unui medic, plătită cu 16.000 de euro
Ana Baldovin şi-a căutat dreptatea în instanţă, dar a pierdut. Totodată, femeia declara că a cerut şi ajutorul Colegiului Medicilor pentru a elucida acest caz, însă comisia de disciplină a decis că nu a fost vorba de culpă medicală. Cu un copil în pământ şi cu niciun vinovat în cazul morţii bebeluşului, Ana a găsit puterea de a lupta, aşa că a ajuns la Strasbourg, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. După 8 ani de chin şi suferinţă, femeia a învins justiţia oarbă din România. CEDO a stabilit că anchetele făcute în cadrul procesului au fost defectuoase, iar medicii nu au respectat procedurile medic