În timpul domniei lui Deciu, era în Antiohia o fecioarã cu numele de Iustina, care s-a nãscut din pãrinti pagâni. Tatãl ei se numea Edesie si era slujitor idolesc, iar maicã sã se numea Cleodonia. Fecioara Iustina când a ajuns la vârsta desãvârsitã, sezând în casa sa la fereastrã, a auzit din întâmplare un cuvânt de mântuire din gura unui diacon care trecea pe acolo, care se numea Prailie si care grãia pentru întruparea Domnului nostru Iisus Hristos “cã S-a nãscut din curata Fecioarã Maria si, multe minuni fãcând, a voit a pãtimi pentru mântuirea noastrã si a înviat din morti si S-a înãltat la ceruri si a stat de-a dreapta Tatãlui si împãrãteste în veci”.

Aceastã propovãduire a diaconului a cãzut pe pãmânt bun în inima Iustinei, cãci degrabã a început a aduce rod si a dezrãdãcina din ea toti spinii necredintei. Iustina voia ca mai mult si mai desãvârsit sã învete de la acel diacon, însã nu îndrãznea sã-l caute pe el, împiedicând-o feciorelnica rusine. Însã mergea adeseori, în tainã, la biserica lui Hristos, ascultând cuvintele lui Dumnezeu; si lucrând în inima ei Duhul Sfânt, a crezut în Hristos. (…) Era atunci în Antiohia un tânãr scolastic, pe nume Aglaid, fiu de pãrinti bogati si slãviti, vietuind cu desfãtare întru desertãciunea lumii acesteia. Si acesta, într-o vreme oarecare, a vãzut-o pe Iustina fecioara mergând la bisericã si s-a minunat de frumusetea ei. Iar diavolul a pus gând rãu în inima lui asupra ei si, aprinzându-se de dorul ei, Aglaid a început a se gândi în toate chipurile, cã întru cunostinta si dragostea ei sã vie si, înselând-o, sã aducã pe mieluseaua cea curatã a lui Hristos întru necurãtia cea gânditã de dânsul. Si pândea calea ei, ori unde avea sã meargã fecioarã si, întâmpinând-o, o amãgea cu cuvinte desfrânate, lãudându-i frumusetea. (…)Nestiind ce sã mai facã, înmultindu-se în el rãutatea patimii, s-a ispitit cu încã un lucru rãu: