Scris de Simion Todoca - Deputatul Ştefan Dalca acuză partidele din USL că, din cauza luptei politice, nu mai guvernează.
ARAD. Deputatul Colegiului 7, Ştefan Petru Dalca, acuză PSD şi PNL că, din cauza luptei politice au „îngropat” actul de guvernare al USL.
„Asistăm la contre publice din ce mai dure între PSD şi PNL, care nu se mai preocupă de guvernare, pe care nu le mai interesează decât să puncteze electoral. Proiectele mari de reformare a statului nu mai sunt decât teme de dispută surdă, fiecare urmărind propriul interes, în detrimentul celui naţional. Regionalizarea s-a transformat într-o bătălie pentru cucerirea zonelor de influenţă, în care partidul care pune mâna pe puterea politică, prin impunerea sistemului de vot care îi convine, doreşte să acapareze şi resursele, printr-o falsă descentralizare. PSD şi PNL se acuză reciproc de lipsă de loialitate, de nerespectarea angajamentelor luate în cadrul USL, însă nici pe unii nici pe ceilalţi nu îi mai interesează angajamentele luate faţă de cei care i-au instalat la putere, alegătorii. Amplificarea răfuielilor interne din USL seamănă clar a campanie electorală. Or, cum declanşarea acesteia în perspectiva alegerilor din 2016 ar fi prematură şi lipsită de logică, nu putem să tragem decât concluzia că USL va rezista mult mai puţin decţt se preconizase sau decât au promis partidele din interiorul ei”, spune Dalca.
CITESTE SI:
USL este neafectata de scandal
Caprar: USL isi indeplineste promisiunile