Ovidiu Stângă este noul antrenor al CSU Craiova, iar din noul staff mai fac parte Corneliu Papură (antrenor secund) şi Silviu Lungu (antrenor cu portarii).
Erik Linkar a fost demis după startul ratat de sezon, iar echipa CSU Craiova nu a reuşit să obţină nicio victorie. Noul antrenor a declarat că este sigur că o să aibă rezultate la nou sa echipă. „Rezultatele trebuie să apară repede. Este o perioadă scurtă până la primul meci, dar am văzut toate partidele de până acum. Din consultarea pe care am avut-o, cred că putem realiza lucruri bune pe termen scurt, mediu şi lung. Am adus doi jucători de valoare (n.r. Curelea şi Ferfelea), trebuie integraţi rapid. Îmi doresc ca spectatorii să vină alături de noi, suntem puri din zonă, ştim ce însemnă ajutorul publicului.", a declarat Ovidiu Stângă.
Din noul staff mai fac parte Corneliu Papură (antrenor secund) şi Silviu Lung (antrenor cu portarii).
Ovidiu Stângă, în vârstă de 40 de ani, a evoluat la Universitatea Craiova în n trei perioade: 1990-1995, 2002-2004 şi 2005-2007. Ca antrenor, Stângă a pregătit-o pe Universitatea, tineretul lui PSV Eindhoven, dar şi echipele U-18 şi U-19 ale României.
Vom reveni cu amănunte!