Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou an universitar, cu mai puţine cursuri pentru studenţi

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 2 octombrie 2013 ·

Universităţile şi-au deschis ieri porţile pentru a-şi primi bobocii. La Craiova, studenţii au fost întâmpinaţi cu vestea că din acest an universitar au mai puţine cursuri şi mai mult timp pentru studiu individual în biblioteci.

Noile programe au fost create astfel încât să li se dea studenţilor posibilitatea de a-şi crea propria curriculă, după cerinţele actuale ale Legii educaţiei, dar şi după cele ale mediului economic. „Se cere ca educaţia să fie centrată pe individ. Şi un prim pas l-am făcut şi noi. Anul acesta universitar îl începem cu planuri de învăţământ remaniate. Numărul de activităţi directe cu studenţii a scăzut la minimul general pe care ni-l permit standardele stabilite de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii. Nu este vorba aici de a face reduceri pe planul cheltuielilor, deşi este important şi acest lucru, este vorba de a lăsa studentului mai mult timp pentru studiul individual. Nimeni nu ajunge să fie performant în carieră dacă atunci când se formează este obligat să înveţe. Trebuie ca studenţii să-şi construiască propria curriculă, să studieze mai mult în bibliotecă, să facă mai multe ore de aplicaţie“, a spus, la deschidere, rectorul Universităţii din Craiova, Dan Claudiu Dănişor. Anunţul legat de remanierea programelor a fost făcut şi în prezenţa partenerilor din mediul economic, printre care s-au aflat şi directori ai firmelor Pirelli şi Ford, dar şi a reprezentanţilor administraţiei locale, subliniind faptul că pe viitor va continua modificarea programelor astfel încât „să se ofere celor care angajează absolvenţi ceea ce cer“.

Noi obiective pentru infrastructură şi cercetare

Fiind în faţa unui nou început, conducerea Universităţii din Craiova nu a pierdut din vedere nici partea de investiţii în infrastructură.

„Ca să faci cercetare şi educaţie de calitate este nevoie de infrastructură şi universitatea a făcut mari prog

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 46 minute
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 39 minute
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum o ora
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 2 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 4 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum o ora
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 2 ore
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°