Municipiul Adjud a participat și anul acesta, sub patronajul Primăriei, la proiectul „Let's do it, Romania!“, cu un număr de aproximativ 400 voluntari.
Acţiunea a avut loc, sâmbătă, 28 septembrie 2013, când mai mulţi elevi ai şcolilor din localitate, cadre didactice, părinți, angajați ai primăriei și alți cetățeni ai municipiului au decis să participe la această acţiune. Societatea Comercială Vrancart a susţinut această campanie cu toate materialele necesare.
Cei prezenți s-au „înarmat“ cu mănuși și saci de gunoi și au plecat spre zonele stabilite a fi curățate. Sacii rezultați (aproximativ 200) au fost preluaţi de SC Utilităţi Publice Municipale SRL. După centralizarea listelor de participare, voluntarilor prezenți le vor fi înmânate diplome de participare din partea organizatorilor. „Ţin să le mulţumesc pe această cale tuturor celor care au participat la această acțiune, devenită deja o tradiție în oraș, tuturor voluntarilor adjudeni care spun un NU hotărât poluării cu deșeuri a municipiului nostru“, a declarat primarul municipiului Adjud, Constantin Armencea.
Municipiul Adjud a participat și anul acesta, sub patronajul Primăriei, la proiectul „Let's do it, Romania!“, cu un număr de aproximativ 400 voluntari.
Acţiunea a avut loc, sâmbătă, 28 septembrie 2013, când mai mulţi elevi ai şcolilor din localitate, cadre didactice, părinți, angajați ai primăriei și alți cetățeni ai municipiului au decis să participe la această acţiune. Societatea Comercială Vrancart a susţinut această campanie cu toate materialele necesare.
Cei prezenți s-au „înarmat“ cu mănuși și saci de gunoi și au plecat spre zonele stabilite a fi curățate. Sacii rezultați (aproximativ 200) au fost preluaţi de SC Utilităţi Publice Municipale SRL. După centralizarea listelor de participare, voluntarilor prezenți le vor fi înmânate diplome de part