Plafoane deteriorate, veceuri în curte şi, pe deasupra, fără uşi, lipsa sursei de apă sunt doar câteva dintre neregulile pentru care inspectorii sanitari au aplicat 30 de avertismente în şcolile judeţului.
Deşi neregulile constatate în şcolile judeţului la început de an şcolar sunt multe, Inspecţia Sanitară de Stat a aplicat 30 de avertismente, lăsând în foarte multe dintre cele 138 de unităţi controlate planuri de conformare. Inspectorii sanitari au găsit şi în această toamnă nereguli cu duiumul. Apa improprie consumului în anumite şcoli, lipsa apei în altele, fântână existentă, dar lipsa reţelei de distribuţie în clădire sunt deja aspecte care nu mai miră pe nimeni, dar care în continuare lasă şcolile fără autorizaţie sanitară de funcţionare.
Acestora li se adaugă: clădirile vechi, cu plafoane deteriorate, cu grad avansat de uzură; infiltraţii în sălile de clasă; grupuri sanitare necorespunzătoare (fără uşi la cabine, spaţii deteriorate, veceuri tip latrină, în afara clădirii şcolii); lipsa vestiarelor pentru cadrele didactice (în mediul rural); depozitarea necorespunzătoare a deşeurilor menajere, în containere improvizate şi amplasate direct pe sol, precum şi evacuarea necorespunzătoare a reziduurilor menajere şi lichide etc. Avertizaţi au fost directorii (pentru nesolicitarea autorizaţiei sanitare de funcţionare), dar şi personalul didactic (educatoare din mediul rural care au primit în grădiniţă elevi fără avizul medical) şi personalul de curăţenie (nepurtarea echipamentului de protecţie). Patru dintre avertismente s-au acordat pentru consumul de tutun (inspectorii au găsit, de fapt, urme de ţigări, însă nimeni nu şi-a asumat fapta de a fi fumat într-un loc neautorizat). Din păcate nu pot fi trase la răspundere autorităţile locale, care au obligaţia financiară de a susţine programul de reparaţii.
Nu doar unităţile şcolare au făcut ob