Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lupta cu cancerul la san e sustinuta si din aer

Publicat in Timis Online, marți 1 octombrie 2013 ·

Scris de Valentin Rusu - Luna octombrie, marcată în multe ţări ca find “luna conştientizării cu privire la cancerul la sân”, este marcată, în regiunea de vest a României, printr-o campanie de amploare, demarată de echipa de voluntari ai Asociaţiei OncoHelp.

Campania Help25 are ca principal obiectiv punerea bazelor unui program de depistare precoce a cancerului la sân în Regiunea de Vest. Pentru ca acest program să fe lansat, este necesară achiziţionarea unui mamograf digital performant şi a întregii infrastructuri tehnice necesară bazelor de date, care să permită un bun diagnostic şi o urmărire în timp a leziunilor pentru evaluarea eficacităţii tratamentului oncologic.

Pentru a atinge acest scop, un prim pas presupune o campanie de strângere de fonduri, care se va desfăşura în perioada 1 octombrie – 30 noiembrie 2013. Avioanele unei companii aeriene vor zbura de acum şi în scop umanitar. Astfel, cei de la firma timişoreană vor dona pe perioada celor două luni de campanie câte 1 euro-cent pentru fiecare minut de zbor comercial.

Cine vrea să doneze bani pentru lupta cu cancerul la sân, o poate face în conturile Asociaţiei OncoHelp:

RO20BTRLEURCRT0060797803, EUR RO70BTRLRONCRT0060797803, RON RO51BTRLUSDCRT0060797802, USD

Pentru că din păcate tot mai multe tinere sunt atinse de cancerul la sân, un grup de mame, împreună cu copiii lor, a decis să susţină această campanie prin participarea la o şedinţă foto cu rol de conştientizare şi sensibilizare.

Articolul in Timis Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 44 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 58 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 18 minute
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 48 minute
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

20 adulţi şi 32 de copii, autoevacuaţi după ce locomotiva unui tren a luat foc în apropiere de gara Paşcani

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un număr de 52 de persoane, printre care 32 de copii, s-au autoevacuat din trenul interregio care circulă pe ruta Iaşi-Suceava, după ce locomotiva a luat foc în apropierea gării Paşcani, anunță Agerp

Încep săpăturile la o groapă comună din Irlanda care ar conţine rămăşiţele a aproape 800 de bebeluşi

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La un secol după ce călugăriţele irlandeze au început să îngroape sute de sugari în ceea ce avea să devină un mormânt comun, nemarcat, arheologii şi alţi specialişti vor începe să excaveze locul din

VIDEO. Președintele Nicușor Dan- „România are nevoie de o lege a salarizării“

Ziua Constanta acum 46 minute
Președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 14 iulie, că România are nevoie de o lege a salarizării în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile și să dispară sporurile. Președintele a mai pecizat

Vremea

București
acum

32°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°