Tânărul de 18 ani este pasionat de jocul pe calculator FIFA, în care a devenit managerul echipelor AC Milan şi Barcelona
Roti, ai mai salvat o dată pe Dinamo...
Nu este doar meritul meu, ci al echipei. Trebuie să-i mulţumesc şi lui Fai pentru centrare, mi-a pus mingea exact pe şut.
Cum ai ajuns să evoluezi atacant? Tu jucai mai mult în bandă.
«Mister» Flavius Stoican m-a întrebat pe ce post îmi place să evoluez. Eu i-am răspuns că atacant şi acolo m-a introdus. Bine, eu joc mai mult al doilea om, în spatele vârfului.
Ce v-a spus antrenorul înainte de meciul cu Oţelul? L-aţi şi îmbrăţişat cu toţii la cele două goluri...
Ne-a transmis să fim concentraţi, să avem încredere în noi. Mister e ca un frate mai mare, e mai apropiat de noi.
E o presiune în plus comparaţia cu olandezul Van Persie?
Nu, mă bucură asta, dar jucătorul meu preferat este Messi. De altfel, eu îl şi conduc pe argentinian (râde). La FIFA, la jocul pe calculator. Sunt managerul echipelor Barcelona şi AC Milan.
Cui dedici golul de la Galaţi?
Familiei mele, în special unchiului Iosif şi tatălui meu (n.r. – Ilie). A fost ziua lor de naştere vineri, ei sunt gemeni, au împlinit 51 de ani, iar reuşita este pentru cei doi. Ei mi-au călăuzit paşii până acum şi le sunt recunoscător.
Dinamo deţine doar 50% din drepturile federative ale lui Rotariu, celelalte 50% fiind în proprietatea lui Marian Iancu, fostul patron de la Poli Timişoara
Mă bucur că sunt căutat de alte echipe, dar trebuie să demonstrez mai întâi la Dinamo
Dorin Rotariu, atacant Dinamo
Rotariu are ceva din mişcările lui Van Persie, are sclipirile olandezului
Ilie Dumitrescu, fost internaţional
5 goluri a marcat Rotariu pentru Dinamo în acest sezon, 4 în campionat şi unul în Cupă
8 apariţii are Rotariu pentru Dinamo în acest