Falimentul firmelor sindicale nu şi-l asumă nimeni şi nici nu îi este imputabil cuiva. Asta e prima concluzie a lichidatorului, în primul din cele trei procese de faliment ale societăţilor administrate de liderii de sindicat.
Înţeleg că, cel puţin în ultimii zece ani, referindu-mă doar la aceste firme, liderii au fost şmecheri. Adică, cu acordul conducerilor fostelor complexuri energetice şi a fostei companii miniere, s-au făcut patroni şi s-au pus pe furat, deşi scopul înfiinţării acelor firme era legat de protecţia socială, adică de angajarea unei părţi din disponibilizaţii din minerit sau din cei care au dat terenuri exploatărilor miniere. Se pare că nu a fost de ajuns o firmă pentru acest gen de angajări ci a fost nevoie de mai multe pentru a împăca toţi liderii din toate zonele miniere ale judeţului. Este limpede acum că aceste societăţi erau controlate de jupânii acestor zone, fiecare dintre aceştia dispunând de banii şi bunurile acestor firme după bunul plac.
Orice om care eşuează în afaceri, deşi a muncit pe brânci ani de zile, poate avea mari belele, pe lângă faptul că pierde tot, afacere şi toate bunurile societăţii, îşi poate pierde şi propria avere dacă lichidatorul judiciar consideră că este răspunzător pentru declinul financiar al firmei şi cere antrenarea răspunderii sale materiale.
În cazul liderilor de sindicat – patroni, au primit contracte prin încredinţare directă în toţi aceşti ani (fără să depună vreun efort), zeci de miliarde de lei şi au dispus de aceşti bani după cum le-a dictat interesul, doar făceau parte din consiliile de administraţie, iar directori erau nişte supuşi ascultători.
La câte miliarde s-au scurs ilegal din firmele sindicale, mă aşteptam ca bucăţi din dosarele de insolvenţă s-o ia agale spre Parchet. Când colo, după o analiză pe nişte criterii strict teoretice, după părerea mea, fără o examinare amă
