Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Detalii surprinzătoare despre firma care deţine hala incendiată din Câmpulung Muscel

Publicat in Ziarul Ring, miercuri 2 octombrie 2013 ·

Un incendiu puternic a izbucnit, ieri, la o hală de pe platforma ARO din Câmpulung Muscel. Clădirea este deţinută de o firmă din Iaşi care se ocupă de colectarea şi tratarea de deşeuri periculoase şi nepericuloase, recuperarea unor materiale din deşeuri şi decontaminare şi care a fost amendată cu doar câteva luni înainte de producerea incendiului. Trei pompieri au fost răniţi în timpul intervenţiei.

Incendiul de la hala firmei Global Eco Center a izbucnit ieri-dimineaţă, în jurul orei 9.00, şi a cuprins acoperişul clădirii. Iniţial a fost o singură victimă, un angajat al firmei care a fost transportat la spital cu arsuri pe mâini şi faţă. După mai multe ore de luptă cu flăcările, o parte din recipientele cu deşeuri au explodat, iar trei dintre pompierii care se luptau cu focul au fost răniţi, unul fiind operat de urgenţă. Pentru a opri incendiul, la faţa locului au fost mobilizaţi peste 100 de pompieri, dar şi nouă autospeciale.

Alarmă falsă! Cianuri depozitate în hală

La scurt timp după izbucnirea incendiului, prefectul de Argeş, Cristian Soare, declara că în hală sunt depozitate 3.700 tone de deşeuri, printre care şi 35 de kilograme de cianuri. Câteva ore mai târziu însă, el a revenit asupra declaraţiei şi a spus că cianurile erau, de fapt, depozitate într-o altă hală de pe platformă.

Amendă pentru nereguli

Inspectorii Gărzii de Mediu au efectuat, în lunile aprilie şi iulie, mai multe controale la hala cuprinsă, ieri, de flăcări. În urma acestora, firma Global Eco Center a fost amendată cu 100.000 de lei, inspectorii constatând încălcări ale condiţiilor din autorizaţia de mediu, printre care depozitarea neconformă a deşeurilor, care a cauzat scurgeri ale acestora. Mai mult, firma avea termen până pe 13 octombrie pentru soluţionarea problemelor. De asemenea, recent, 40 de locuitori din zona depo

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 3 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 6 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 3 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 9 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 8 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 4 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 7 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 11 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°