Vrâncenii sunt invitaţi să participe, cu mic cu mare, începând de astăzi, la Festivalul Internaţional al Viei şi Vinului „Bachus 2013“. Timp de patru zile, municipiul Focşani devine capitala vinurilor româneşti, iar vrâncenii sunt aşteptaţi să participe la cea mai mare sărbătoare a podgorenilor. Festivalul reprezintă cea mai bună oportunitate pentru ca vinurile din Vrancea, cea mai mare podgorie din România, să ajungă în toată lumea. Serile vor fi dedicate spectacolelor pe scena ce va fi amplasată în Piaţa Unirii şi pe care vor urca, printre alţii, Holograf, Horia Brenciu, Botgros Orchestra, Voltaj, Cătălin Botezatu, Vama şi Chris Norman. Concursul Național de Vinuri, Școala de degustare a vinurilor, Gala tinerelor talente şi Concursul de mâncat mici contra cronometru sunt doar câteva dintre evenimentele pregătite de organizatori.
Astăzi începe cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional al Viei și Vinului „Bachus 2013“, care va avea loc în perioada 3-6 octombrie în Piața Unirii din municipiul Focșani.
„Bachus 2013” va debuta la orele 14.00, când cei ce doresc pot să participe la un workshop al tradițiilor populare sau pot să-şi achiziţioneze diverse produse tradiţionale fabricate de meşteri populari din judeţul Vrancea, care vor expune în cadrul Târgului Meșterilor Populari. Meșterul popular Ion Stanciu, singurul făuritor de cimpoaie din România, îi va învăța pe copii cum se face un bucium tradițional.
Momentul inaugural al celei de a-XXI-a ediții a Festivalului Internaţional al Viei şi Vinului „Bachus 2013” va avea loc la orele 19.00. Organizatorii – Consiliul Județean Vrancea, Consiliul Local Focșani și Centrul Cultural Vrancea – au gândit deschiderea lui „Bachus 2013“ cu o adevărată paradă.
Din cartierele Sud, Gară și Obor vor pleca, în prima zi a festivalului, coloanele cu petrecăreții care vor anunța începer