Oricine se apropie de această impunătoare citadelă culturală şi îi trece pragul rămâne cu o persistentă impresie de forţă, de neobişnuit, de fermecător.

Istoricii de artă consideră acest „monument amplu şi complex, neobişnuit şi poate prea bogat decorat”, drept opera de căpetenie a arhitecţilor Jakob şi Komor, din vârsta târzie a secession-ului transilvan, permeabil acum şi la influenţele geometrismului rectangular al Şcolii vieneze. (Paul Constantin, Arta 1900 în România (Ed. Meridiane, 1972).

Construcţia solidă, proporţională, paralelipipedică este ridicată pe 6 nivele, subsol, parter, mezanin şi 3 etaje, fiecare cu destinaţii culturale specifice. Menirea sa originară a fost de a concentra întreaga viaţă culturală a oraşului şi a zonei şi de a găzdui toate artele reprezentative. Celei dintâi arte, muzica, i-a fost destinată o impresionantă sală de concerte, spaţii pentru conservator şi pentru filarmonică; Artele plastice au fost reprezentate în timp prin muzeul de artă şi academia de arte plastice, Teatrul, printr-o şcoală de teatru, Istoria prin Muzeul de istorie şi arheologie, iar toate aceste arte, precum şi literatura şi întregi domenii ale cunoaşterii au fost deservite de Bibliotecă. Toate aceste instituţii şi istoriile lor culturale au fost reunite în timp şi s-au dezvoltat sub cupola sa.

Palatul Culturii ca monument al secession-ului transilvan matur este, deopotrivă, trainic şi rafinat, somptuos şi eclectic, vernacular şi exotic. Este un exemplu elocvent de artă totală. Aici exteriorul şi interiorul, soluţiile arhitecturale funcţionale şi detaliile decorative – deşi extrem de diverse – au ambiţia unui tot unitar. Pregnante şi prolifice, temele invocate prin limbajul artistic exprimă aceeaşi mare naraţiune naţională a specificităţii culturale maghiare din Transilvania. Ele spun şi respun împreună o poveste care copleşeşte prin detalii etn