Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a profesorului Lazăr Onisâi, pentru săvârșirea a 32 de infracțiuni de luare de mită și a unei infracțiuni de trafic de influență.
Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat faptul că în perioada 2010—ianuarie 2013, în calitate de profesor universitar la disciplina „Anatomie“ în cadrul Facultății de Medicină Brașov — Universitatea Brașov, Onisâi a pretins și primit de la mai mulți studenți diferite sume de bani pentru a-i promova pe aceștia la examenul susținut la materia pe care o preda.
De asemenea, inculpatul, în aceeași calitate, în cursul lunii septembrie 2012 a pretins și primit suma de 200 de euro de la o denunțătoare, sub pretext că își va folosi influența pe lângă un cadru universitar al aceleiași facultăți pentru promovarea unui student la examenul la disciplina „Morfopatologie“.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Brașov.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a profesorului Lazăr Onisâi, pentru săvârșirea a 32 de infracțiuni de luare de mită și a unei infracțiuni de trafic de influență.
Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat faptul că în perioada 2010—ianuarie 2013, în calitate de profesor universitar la disciplina „Anatomie“ în cadrul Facultății de Medicină Brașov — Universitatea Brașov, Onisâi a pretins și primit de la mai mulți studenți diferite sume de bani pentru a-i promova pe aceștia la examenul susținut la materia pe care o preda.
De asemenea, inculpatul, în aceeași calitate, în cursul lunii septembrie 2012 a pretins și primit suma de 200 de euro de la o denunțătoare, sub pretext că își va folosi influența pe lângă un cadru universitar al aceleiași fa