În comuna Bahna au început activităţile din cadrul proiectului “Sprijin pentru copiii invizibili”, demarat de UNICEF. Grupul ţintă al acestui proiect îl reprezintă 20 de copii ce provin din familii defavorizate, familiile acestora şi cinci mame minore.
În comuna Bahna au debutat activităţile din cadrul proiectului “Sprijin pentru copiii invizibili”, demarat de UNICEF România. Proiectul se adresează celor mai vulnerabile categorii de copii din localitatea Izvoare, comuna Bahna şi familiilor din care provin. Grupul ţintă al acestui proiect îl reprezintă 20 de copii din familii defavorizate, în majoritate de etnie rromă, şi părinţii acestora, precum şi cinci mame minore. Săptămâna trecută, Maria Neghină, responsabila centrului de proiect din comuna Bahna, s-a întâlnit cu mamele minore, beneficiare ale proiectului. “Proiectul se derulează în comuna noastră din anul 2011. Aceste activităţi au produs schimbări în comportamentul copiilor şi în familiile acestora, iar numărul mamelor minore a scăzut foarte mult. În acest an, acest proiect a primit finanţare, fonduri din care s-a amenajat centrul în vederea desfăşurării activităţilor proiectului”, a precizat Maria Neghină, responsabila centrului.
Cele cinci mame minore, unele aflate la al doilea copil, au primit informaţii privind măsurile contraceptive, au fost ajutate să-şi facă act de identitate şi au primit sfaturi utile în sprijinul creşterii copiilor.
Maria Neghină s-a întâlnit şi cu părinţii copiilor incluşi în proiect. “A fost o întâlnire benefică, având în vedere că suntem la debutul anului şcolar. Copiii au primit, din fondurile proiectului, rechizite şcolare, iar părinţii au beneficiat de consiliere privind necesitatea educaţiei”, a spus coordonatoarea proiectului.
Proiectul a schimbat mentalităţi
Proiectul UNICEF a scos la iveală cazuri deosebite. “Cele mai multe dintre mamele din com