Steliştii sunt supăraţi rău după înfrângerea de aseară de pe teren propriu cu Chelsea Londra, 0-4, meci contând pentru etapa a doua a fazei grupelor UEFA Champions League. Cel mai supărat e antrenorul Laurenţiu Reghecampf, care speră, ca înaintea fiecărui meci, să bată runda următoare! Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
„Nu sunt foarte multe lucruri de spus. Am făcut un meci foarte slab, nu am reuşit să ne creăm ocazii de gol şi să contracarăm ceea ce ei ei au reuşit astăzi, şi anume contraatacul lor. Nu ne-am ridicat la nivelul Ligii Campionilor la niciun capitol. Sunt foarte multe de discutat, sunt multe lucruri care nu mi-au plăcut astăzi.
Nu caut un singur vinovat, toţi suntem vinovaţi şi probabil cel mai mare vinovat sunt eu. În multe momente jucătorii nu au făcut ce trebuia, primele două goluri le-am făcut cadou celor de la Chelsea.
Nu vreau să mă gândesc la şansele de calificare, vreau să mă gândesc la următorul meci cu Basel unde sper să obţinem primele trei puncte.
Pentru această competiţie am muncit un an de zile. E păcat că până acum nu am reuşit să marcăm măcar un gol. Toţi suntem supăraţi. Sper ca la meciul cu Basel să avem o altă atitudine”, a spus Reghecampf.