Liberalul Relu Tîrzioru consideră că sunt orgolii prea mari în cadrul USL Botoşani. El susţine că primarul Portariuc şi preşedintele Consiliului Judeţean au început pre devreme bătălia pentru deţinerea supremaţiei.
„Dacă ar fi după mine, alianţa USL ar funcţiona nemaipomenit. Am discutat şi cu domnul Portariuc şi cu domnul Ţurcanu. Sunt nişte orgolii. Prea din timp au început să-şi dispute supremaţia. Trebuia să facă treabă vreo doi ani şi jumătate după care să înceapă campania. Tare mie frică, că rămâne USL-ul şi îi vedem de mână în campanie”, a spus Relu Tîrzioru.
Cât priveşte candidatura la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean sau de parlamentar, în 2016, Relu Tîrzioru susţine că nu îşi doreşte acest lucru şi că va candida pentru un nou mandat de primar al oraşului Săveni.
„Nu mi-am manifestat această dorinţă şi nici nu am vorbit despre această candidatură. Mă onorează orice funcţie mi se oferă dar acasta nu mi se potriveşte. Am un loc bine definit la Săveni şi vreau să-l păstrez. Am o bună colaborare cu colegii mei de partid, cu cei din PSD şi cu actorii politici din celelalte formaţiuni. Mă leagă prietenii, mergem la petreceri împreună, mergem la handbal, la târgul Agro-Zoo. Am avut recent o discuţie cu domnul Ţurcanu şi i-am spus că priorităţile mele sunt cu totul altele. Dacă cineva mă vede un actor politic bun, domnul Ţurcanu ar trebui să fie mândru şi nu să mă suspecteze că sunt vreun trădător”, a mai spus Relu Tîrzioru.
Liberalul Relu Tîrzioru consideră că sunt orgolii prea mari în cadrul USL Botoşani. El susţine că primarul Portariuc şi preşedintele Consiliului Judeţean au început pre devreme bătălia pentru deţinerea supremaţiei.
„Dacă ar fi după mine, alianţa USL ar funcţiona nemaipomenit. Am discutat şi cu domnul Portariuc şi cu domnul Ţurcanu. Sunt nişte orgolii. Prea din timp au început să-şi dispute suprema