Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dansez pentru tine revine pe 18 octombrie cu al 14-lea sezon

Publicat in Pagina de media, miercuri 2 octombrie 2013 ·

Cel de-al 14-lea sezon al show-ului Dansez pentru tine va debuta pe 18 octombrie, la ProTV. Reprezentanții postului spun, într-un comunicat de presă, că în noul sezon “nivelul competiţiei creşte, iar regulile se înăspresc”.

Emisiunea, în care opt concurenţi luptă pe ringul de dans pentru o cauză nobilă, este difuzat vinerea de la ora 20.30.

Câteva dintre regulile competiției

Pentru prima ediţie a emisiunii, coregraful fiecărei perechi va fi stabilit prin tragere la sorţi. La finalul primei ediţii, echipa care se va situa pe primul loc îşi va putea păstra componenţa şi va putea alege un stil de dans cu care să impresioneze publicul săptămâna următoare.

Restul echipelor ar putea fi puse în situaţia de a avea un alt coregraf, în funcţie de decizia juriului, concurenţii fiind astfel nevoiţi să demonstreze că profesionalismul este cel care îi caracterizează şi că pot face echipă imbatabilă cu orice coregraf al emisiunii.

Stilurile de dans pe care se vor întrece concurenții

Printre noi stiluri de dans pe care concurenţii se vor întrece în acest sezon se numără: Vogue, lyrical şi Lindy Hop. Nu vor lipsi nici stiluri precum: vals, tango, cabaret, dansuri vechi, rock’n’roll, R&B, reggaeton, striptease, Bollywood, dans ţigănesc şi dans în ploaie.

Ca şi în sezoanele precedente, cei clasaţi pe ultimele două locuri intră la duel, iar publicul este cel care decide echipa care îşi continuă lupta în ringul Dansez pentru tine, însă juriul îşi păstrează dreptul de a reformula echipele după eliminarea unuia dintre concurenţi.

Cel de-al 14-lea sezon al show-ului Dansez pentru tine va debuta pe 18 octombrie, la ProTV. Reprezentanții postului spun, într-un comunicat de presă, că în noul sezon “nivelul competiţiei creşte, iar regulile se înăspresc”.

Emisiunea, în care opt concurenţi luptă pe ringul de dans pentru o cauză nobilă, este difuza

Articolul in Pagina de media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum o ora
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 2 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 3 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 7 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi/ Aripa armată a Hamas afirmă că Israelul a ucis o parte dintre ostatici în timpul operaţiunii

News.ro acum o ora
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 2 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 6 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 8 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

România a fost învinsă DRAMATIC de Serbia în finala Europeanului de minifotbal » Au fost necesare 22 de lovituri de departajare

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
România a fost învinsă dramatic de Serbia în finala Campionatului European de minifotbal. A fost 1-1 la finalul timpului regulamentar. S-au executat 22 de lovituri de departajare, sârbii s-au impus cu 10-9. Aleksa Barac Balea Finalul timpului regula

Vremea

București
acum

22°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
mie.

23°/38°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
mie.

17°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
mie.

14°/22°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°
mie.

15°/24°