Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hoţ „profesionist”, condamnat pentru încă un furt

Publicat in Obiectiv Tulcea, miercuri 2 octombrie 2013 ·

*Cristian Cazacu a fost condamnat în vara acestui an la trei ani de închisoare, iar luni a mai primit doi ani și jumătate, pentru un alt furt, comis în noaptea de 24 spre 25 martie 2013

Cristian Cazacu, în vârstă de 31 de ani, a fost condamnat pentru fapte similare comise în anul 2010. A fost lăsat în libertate, astfel că şi-a continuat activitatea: a mai dat şi în 2013 alte spargeri (în perioada 18 februarie – 27 aprilie 2013). „Activitatea infracţio­­­­nală a inculpatului a încetat odată cu surprinderea acestuia, în noaptea de 27 spre 28 aprilie 2013, în timp ce încerca să sustragă prin prin tăierea sistemului de închidere (cu un cleşte de tip gură de lup) bunuri din incinta unei societăţi comerciale de pe raza municipiului Tulcea”, spune procuror Dan Stepanencu.

Judecătoria Tulcea l-a condamnat, luni, pe inculpatul Cazacu Cristian la pedeapsa de doi ani şi şase luni de închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie (pentru fapta din 24 spre 25 martie 2013).

Instanța revocă beneficiul liberării condiţionate privind restul de 535 zile rămas neexecutat din pedeapsa de patru ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Tulcea la 24 iunie 2010 pe care îl contopeşte cu pedeapsa cu închisoarea stabilită prin prezenta hotărâre, aplicând inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, de doi ani și șase luni de închisoare. Judecătoria „admite acţiunea civilă accesorie celei penale şi obligă inculpatul la plata sumei de 4.459,7 lei către partea civilă SC Pentagon SRL și obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 650 lei, din care suma de 400 lei este aferentă urmăririi penale. Cu drept de recurs în zece zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat şi partea civilă”, se arată în decizia Judecăto

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

TITULARIZARE 2025 - Proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar are loc marţi/ Peste 39.700 de candidaţi, aşteptaţi

News.ro acum 44 minute
Peste 39.700 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină, marţi, proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar (Titularizare 2025). Pentru titularizare, candidaţii tr

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 10 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

19°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°