Un nor de ciori, izgonit de micul crivăț bulgăresc, a pornit-o întins peste Dunăre, cu mișcările dragonului Smaug și coloana sonoră a lui Hitchcock. Soarele abia dispăruse după plopii sădiți în 1883, cînd, deodată, ciorile au încremennit. De undeva de pe chei, dintr-o magazie luminată cu sfeșnice și veioze, înconjurată de cîini și umplută cu protipendada Craiovei, s-a înălțat muzica veselă a lui Mozart, iar norul de pene, ciocuri și croncăneli a început să ia forma subtilă a melodiei, să se înalțe, să coboare, să unduiască și să facă vălătuci, după cum făcea pe partitură acest duo pentru vioară și violă în sol major.

Eu n-aveam cum să văd toate astea, fiindcă eram înăuntru, dar după ce concertul s-a terminat, după ce Bartok, Enescu, Prokofiev și Beethoven și-au ridicat vraja spre cer și au învolburat fiecare stolul deja amețit, ciorile au căzut epuizate. Minunea s-a petrecut în Portul Cetate, acolo unde Mircea Dinescu gătește și face vin și, fiindcă în apropiere se află satul Maglavit, un păstor bîlbîit n-a întîrziat să profite și să pretindă că i s-a arătat Dumnezeu.

Concertele SoNoRo din gara fluvială Cetate opresc de multă vreme fauna locului din mers, din lătrat, din zburat și din înotat, ajungînd, în ultimii ani, adevărate metode de vînătoare. Cînd vrea să scape de graurii care îi ciugulesc via, Dinescu îl cheamă pe Răzvan Popovici și pe violoniștii lui, și, dacă se trage cu Bach, sau măcar cu Händel, stolul cade direct în tigaie. Sîmbătă, SoNoRo a poposit pentru o singură partidă, fiindcă se afla în turneul "Conac", iar asta presupunea să cînte duminică la vrăbii, la Castelul Bran, pentru ca luni să poată cînta la prepelițe, la Palatul Banffy.

SoNoRo e o fenomen spiritual care își depășește epoca, alcătuit din energia unui profesor de violă și din entuziasmul unei rețele mondiale de muzicieni. Precoci, nonconformiști și internaționali, p