-AA+A

Orice alte „activităţi” săvârşite în biserică în vremea liturghiei tulbură liniştea credinciosului plecat de acasă, duminică dimineaţa, pentru a-şi rezolva probleme importante de suflet, de comunicare cu Dumnezeu. Se întâmplă adesea ca printre rândurile credincioşilor să se strecoare vreun cerşetor, sau la intrare mămici-ţigănci cu copii să rostească formule de înduioşare a celor care intră pentru a se ruga. Este atât de simplu de înţeles că acţiunea unui om al bisericii de a-i da afară din spaţiul sacru atrage privirile celor din jur, mai mult, unii, cu „personalitate”, se pot enerva, şi atunci sentimentul că pornind de acasă cu cele mai bune intenţii de rugăciune a fost deturnat spre un acces de furie, deprimă. Fiecare ştie că trebuie să fie îngăduitor, bun cu aproapele, mai ales cu cel aflat în nevoie. Şi cât de repede gândul alunecă spre a-l judeca pe cel apropiat şi a ne trezi cu păcate la care nu am fi vrut să ajungem chiar în biserică.

După evaluările câştigurilor de fiecare zi ale cerşetorilor profesionişti, se pare că ar putea să-şi ia o zi liberă pe săptămână şi să nu se mai ajungă la neplăceri, la tulburarea liniştii din biserică, dar cine ştie? Dacă lucrează pentru cineva, clar că stăpânul nu mai îngăduie odihnă. Şi lucrurile nu se opresc doar la cazul discutat mai sus. Se întâmplă ca două credincioase care sunt purtate de „demonul” comunicării să nu se rabde a-şi spune una-alta până la ieşirea din biserică, ci să sporovăiască în timp ce preotul cântă şi alţii se roagă. Cel care ar apostrofa, le-ar jigni, şi nu este sigur că nu i-ar răspunde cât de puţin. Nici cu acest caz nu se termină şirul „fluierăturilor” din biserică. Se întâmplă, uneori, ca dintre cei apropiaţi bisericii şi suferind de „limbariţă” să creadă că pot şopti cu un apropiat despre neştemiri şi să nu ţină cont de unii care merg în spaţiul sacru o dată pe săptămână. Pare un