Schimbarea de climat şi putere globală e mult prea rapidă pentru a se datora doar mersului constant al istoriei. Descifrarea declinului politic american nu are nevoie de analişti profunzi ci, mai curînd, de polemişti şi de satiră. Deruta şi amatorismul ultimilor ani de politică externă americană nu au nici măcar formatul tragic al marilor eşecuri. Comedia totală a luat locul politicii majore şi această rocadă grotescă e în cea mai mare parte totuna cu efectul Obama. Un Preşedinte ales pentru orice altceva decît pentru înzestrarea politică spune mult despre iluziile colective într-o epocă scrisă şi rescrisă de mass media. Rezultatul febrei care a scos din joc valorile politice clasice şi a adus la putere o agendă etică nu poate întîrzia. Lumea politicii reale nu se pliază servil pe conturul fixat de idealuri croite în mediile academice americane şi în camera lor de ecou mediatic. Lumea reală reacţionează respingînd rapid impostura. De aici lanţul de catastrofe politico-diplomatice care însoţeşte preşedinţia lui Barak Obama.

După cinci ani de preşedinţie plină de discursuri minuţios scenografiate, Statele Unite sînt o forţă respectată nostalgic în Occident şi desconsiderată activ în restul lumii. Marele angajament american în politica labirintică a Orientului Mijlociu a trecut în ridicol şi a dat, astfel, asigurări depline celor ce îşi aşteptau şansa că Statele Unite nu mai contează cu adevărat pe cîmpul de joc. Cea mai mare putere militară a lumii rămîne doar atît: un aparat tehnologic fabulos. Viziunea şi direcţia politică au dispărut sau au fost înlocuite de adversarii lor cei mai periculoşi: improvizaţia şi naivitatea. Problema e că bunele intenţii sau umanitarismul nu sînt o scuză în lumea reală şi nici nu emoţionează competitori care ştiu să facă, mai departe, cu sau fără acoperire, politică de mare putere. Angajamentul american în Orientu